Olimpicul agresat de mamă refuză să plece de lângă cea care i-a dat viață: DGASPC va lua, astăzi, o nouă decizie

477

Hotărârea luată, vineri, de judecătorii de la Tribunalul Gorj, prin care s-a dispus plasament în regim de urgență, pe cale de ordonanță președințială, nu a putut fi pusă în aplicare de reprezentanții Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, întrucât copilul agresat de mamă pentru că ar fi refuzat să participe la un proiect școlar nu a vrut să plece de lângă aceasta. Astăzi, atât femeia, cât și tatăl copilului vor fi invitați la sediul instituției din Târgu-Jiu, pentru declarații. ”Instanța a dat această decizie. Am încercat să o punem în executare, dar copilul a refuzat să meargă cu noi, a zis că își dorește să rămână acasă, alături de mamă, urma să vină și tatăl de la București și a refuzat să meargă cu noi. Noi așteptăm să vină luni părinții la noi, o să încercăm să ascultăm și opinia tatălui și să vedem în ce măsură dorește să se implice în creșterea și îngrijirea copilului. Mama regretă fapta, spune că nu o să se mai întâmple. Copilul are pe certificatul medico-legal cinci-șase zile de îngrijiri medicale, nu i s-a pus viața în pericol. A fost zgâriat pe mânuțe și pe gât. Mama spune că a fost reacția ei de apărare. Copilul nu a vrut să participe la un proiect școlar, la fizică, trebuia să susțină un proiect cu alți colegi, făceau o echipă, trebuia să aibă o mică intervenție, un discurs. Copilul nu s-a simțit pregătit, nu a vrut să o dezamăgească pe mamă și atunci a ales să nu mai meargă la școală, dar mama a tot insistat să meargă, pentru că face parte din echipă. De aici au plecat conflictele și au degenerat. Noi am considerat că, cel puțin temporar, copilul ar fi bine să fie scos din familie. Faptul că noi am eșuat în executarea acelei sentințe nu face decât să regândim poate o nouă propunere către instanță, pentru că este clar că un copil care este atât de atașat de familie, nu va accepta să meargă într-un centru, dar este posibil ca el să îmbrățișeze mult mai ușor ideea de a fi în compania tatălui, de a merge la tată, totul depinde de discuția de luni, să vedem în ce măsură tatăl își dorește să se ocupe de copil”, a declarat Corina Drăgan, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.
De cealaltă parte, tatăl băiatului cu media 10 pe linie se declară nemulțumit de modul în care a fost efectuată ancheta și mai ales de faptul că ar fi fost decăzut din drepturile părintești pe nedrept. Acesta locuiește în București, în interes de serviciu și neagă faptul că ar fi divorțat de soție, prezentând și dovada: certificatul de căsătorie.
”Mă trezesc că merg acasă și nu mai am copil. În 24 de ore s-au făcut toate anchetele posibile, s-a trimis în instanță și s-a dat și hotărârea, fără ca unul dintre părinți să fie înștiințat, pentru că se știa că e divorțat. În aceasta a constat ancheta socială, prin faptul că un părinte nu există. Surpriză! Certificatul de căsătorie spune că există și mai mult, nu există despărțire în fapt. Cineva va trebui să facă dovada”, a declarat tatăl minorului de 13 ani.
Copilul a fost agresat, joi, de mama acestuia, medic la Centrul Medical Judeţean Gorj al MAI. Femeia este cercetată de polițiști pentru violență în familie.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here