Oltenia riscă să nu aibă prea curând spital regional la Craiova

564

Victor Ponta a luat, ieri, atitudine față de neimplicarea guvernanților în construirea celor trei spitale regionale care au finanțarea asigurată de Uniunea Europeană încă de acum trei ani. Unul dintre ele ar fi trebuit ridicat la Craiova, dar la fel ca și șoseaua de centură de la Târgu-Jiu, arată bine doar în declarațiile politicienilor, nu și în realitate pentru că mai e mult până să înceapă lucrările la el. Fostul premier i-a criticat pe guvernanți pentru că nu fac nimic în rezolvarea acestei probleme, mai ales după ce comisarul european Corina Crețu a anunțat că UE este dispusă să asigure finanțare suplimentară pentru ridicarea celor trei spitale, după ce partea română a anunțat că investiția finală ar presupune costuri de 1,5 miliarde de euro. Crețu a transmis că se pot obține chiar și acești bani, numai că de la București nu vine nimeni să îi ceară, iar asta l-a revoltat inclusiv pe deputatul de Gorj. “În 2015 am semnat cu Uniunea Europeană un acord de finanțare pentru 3 spitale regionale: Iași, Craiova și Cluj. 300 milioane de euro (dintre care 150 nerambursabili de la Comisia Europeană) se așteaptă de 3 ani să fie folosiți pentru binele pacienților și personalului medical din România! Așteptăm degeaba – politrucii și cleptomanii care decid azi treburile guvernării aleg să NU facă nimic, să nu folosească banii europeni și să arunce cu noroi și minciuni în Comisarul Corina Crețu și în toți cei care vor să sprijine acest proiect. Ei au alte priorități și interese decât binele României. Departamentul pentru Sănătate al ProRomânia va prezenta până în data de 15 Noiembrie un raport public despre cum se pot accesa aceste fonduri și se pot realiza cele 3 spitale atât de necesare!”, spune Ponta.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here