Omorâtă în bătaie din gelozie!

757

O femeie de 44 de ani din Scoarța a sfârșit cumplit, duminică noaptea, după ce, cu câteva ore înainte, a primit o bătaie soră cu moartea. Angela Lupu a fost lovită de un tânăr de 16 ani și de mama acestuia, care o suspectau pe femeie că își împărțea viața cu fostul soț al agresoarei care, în același timp, era și tatăl minorului. Victima mergea, duminică după-amiază, la o vecină pentru a o tunde, respectiva stând chiar lângă casa lui Teofil Vodislav, bărbatul suspectat că avea relații intime cu Angela. Aceasta a intrat și în locuința bărbatului pentru a vedea dacă acesta este acasă și, spre ghinionul ei, a dat peste fosta soție și fiul acestuia, în casă iscându-se un adevărat tărăboi, mai ales că foștii soți nu au făcut partajul și încă împart proprietățile pe care le au.

În condiții neexplicate deocamdată de anchetatori, Angela a fost găsită ulterior plină de lovituri pe corp, ea zăcând undeva pe marginea drumului, între casa lui Vodislav și următoarea locuință, aflată la vreo 200 de metri distanță, porțiunea respectivă fiind una nelocuită. Un șofer a oprit și a întrebat-o pe femeie dacă a fost lovită de vreo mașină, ea apucând să spună doar că a fost bătută, după care a leșinat, bărbatul respectiv chemând o ambulanță, care a transportat-o la spital. Angela a fost adusă la Unitatea de Primiri Urgențe de la Târgu-Jiu, iar seara a fost supusă unor intervenții chirurgicale, fără ca medicii să îi mai poată salva viața. Ea a decedat ca urma a loviturilor extrem de puternice pe care le-a primit, o rudă a sa spunând că băiatul de 16 ani care a agresat-o este practicant de sporturi extreme.
“Face judo sau karate, nu știu exact, dar face un sport din ăsta și a știut unde s-o lovească. A sărit pe ea și băiatul de 16 ani și mama lui și amândoi au căsăpit-o acolo pe vara mea. Cum a ajuns ea pe marginea drumului nu știu, dar știu că șoferul de la Primărie a găsit-o acolo și a sunat la 112 după ajutor”, a spus un văr al femeii decedate. Prin sat toată lumea vorbea, ieri, de oribila întâmplare, oamenilor nevenindu-le să creadă că Angela Lupu a avut parte de un astfel de sfârșit. “Cum să vină un copil de 16 ani și să te ia la bătaie cu mă-sa și să te mai și omoare. Nu s-au gândit când au dat în ea că are și ea acasă doi copii, unul mai mare și unul tot așa de vreo 16 ani și, în plus, ea avea grijă și de bărba-su, care e și el cu o operație la cap și nu are voie la efort”, a spus o vecină.
Cei doi suspecți de crimă au fost arestați, duminică noaptea, polițiștii găsindu-i pe un câmp de la marginea localității, mama și fiul încercând să se facă nevăzuți în speranța că nu vor fi prinși pentru a fi trași la răspundere. Acum amândoi sunt acuzați de omor, ieri după-amiază fiind prezentați unei instanțe de judecată cu propunere de arestare preventivă. Ei riscă să stea în spatele gratiilor până la 25 de ani, dacă vor fi găsiți vinovați de acuzațiile ce le sunt aduse.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here