Opera de artă fotografică a lui Teodor Dădălău – O sinteză pentru mai târziu

Între timp, opera fotografică a lui Teodor Dădălău s-a dovedit a fi durabilă şi cu identitate artistică. Fiecare nou album al său se încarcă de forţă şi de semnificaţie, este o conversiune a modului de a ne face să ne punem întrebări dinaintea fiecărui obiect şi a fiecărei figuri umane pe care ştie a le aduce într-o reverie a limbajului plastic. Fiecare imagine e o aventură a privirii iscoditoare şi scrutătoare, iar din sobrietatea culorilor ei emană mereu un aer de reconsiderare ontologică.
Numărul de albume editate sub semnătura-i reprezintă o panoplie de peisaje, portrete, pe care călător prin Gorjul de ieri şi de azi le-a remarcat, redimensionat estetic şi reproiectat într-o saga a amintirilor de neuitat. Eu, Ion Popescu-Brădiceni, Ion Cepoi, Alice Dinculescu, Constantin Barbu, Ion Mocioi, Ion Predoşanu ş.a. i-am remarcat mereu trăirea specială, în faţa realităţii, arta construcţiei tabloului fie el cu temă literară, fie portret (mortret), fie tablou pur.
În fiecare ne simţim ca (re)lectori abilitaţi ori ca simpli privitori reamplasaţi într-o situaţie existenţială figurată în tabloul însuşi, care împlineşte o anumită clipă dintr-o acţiune determinată. Această situaţie este prezentă în tablou. Sub „pana” talentului său excepţional, iernile la Sohodol sunt nişte frumoase / mirabile visuri din copilărie pe care – printre alţii – poetul şi editorul George Drăghescu le-a inclus în seria lui de cărţi scoase la Editura C.J.C.P.C.T. Gorj în celebra-i deja colecţie „Ceaşca de Cafea”. De fapt şi albumul „Călător prin Gorjul de odinioară” i-a apărut, recent, tot la Editura C.J.C.P.C.T. Gorj, unde de altfel Teodor Dădălău munceşte, organizează expoziţii spectaculoase la sala „Florin Isuf” ori la Sala „Constantin Brâncuşi” a Parlamentului României.
În comentariul meu, nu-i loc pentru a-i publica şi fişa de creaţie, căci altă destinaţie i-am dat. Fotografia lui Teodor Dădălău – pe care o regăseşti şi în cele două monumentale volume „Teatru în Gorj” scoase de scriitorul Ion Cepoi în 2013 şi 2018 – (ni) se petrece parcă într-un spaţiu cu totul diferit, spre care accesul ni-l deschide arta contemplării. Respectiva situaţie vizibilă, în tablou, ni se arată vizual însă mai ales transvizual. O vedem tridimensional, într-un fel delimitată din toate părţile, ocupând deplin şi ideal totuşi (idealizat graţie echilibrului între valori – n.m., I.P.B.) spaţiul reprezentat în tablou, parcă după principiul enunţat genial de Mihai Eminescu: „Nu e păcat ca să se lepede clipa cea repede ce ni s-a dat?”. Eternizând clipa cea efemeră „aparatul de imprimat vederi” al lui Teodor Dădălău se substituie pictorului. Şi altfel putem, hermeneutic vorbind, afirma că arta lui se vădeşte a fi una menită a se autofixa axiologic, fiind adică, distinctă, de ordinul coreprezentării, cu ajutorul culorilor, formelor colorate, dimpreună cu materialitatea şi spiritualitatea lor, aurorale.
Astfel, fiecare album fotografic semnat de Teodor Dădălău, de ordinul zecilor cred în viaţa-i de altfel inconfundabilă, de când trudeşte la a ne oferi imagini vizuale perceptive, reconstruite în tablou, cu baza ontică în proprietăţile pictografiei şi care joacă un rol artistic esenţial. Modul în care e (re)definită una şi aceeaşi imagine prin intermediul culorilor, siluetelor, liniilor, luminilor şi umbrelor variază şi în funcţie de „tehnica” adoptată, care dislocă o anumită operă a artei recalibrată în imanenţa-i şi în transcendenţa-i, ireversibile. Fiecare „artefact cu funcţie estetică” al maestrului Teodor Dădălău – iată sunt cel dintâi care mă pronunţ asupra acestui aspect – beneficiază de o ancorare într-o «ontologie restrânsă». Adică – mă explic – are o imanenţă creatoare. Căci un veritabil artist – fie el şi fotograf – nu se rezumă la a face obiecte particulare, ci creează tipuri, iar „arta constă în a crea şi în a face ori în a inventa în acelaşi timp” holistic şi punctiform.
Gérard Genette a clarificat problema mai aplicat, atribuind operei artei o identitate specifică (sau calitativă – n.m., I.P.B.) şi o individualitate decurgând din compoziţionismul ei, de partitura aceeaşi şi mereu alta în funcţie de efectele haecceităţii, inerente. Să conchidem deci, fără a duce mai departe seria-mi de aprecieri pertinente şi accente nonpermutabile că obiectele de imanenţă autografice sunt susceptibile de transformare care oricând le transmută sensurile în sfera autografică. Gérard Genette include fotografia, în regim autografic, lângă desen, pictură, sculptură, arhitectură. Şi ne precizează că fotografia este o artă paradigmatică a regimului autografic multiplu, că tăinuieşte o mare diversitate tehnologică în diacronie şi în sincronie.
Teodor Dădălău – cu prilejul unor tabere de cercetare etnografice şi folclorice – mi s-a mărturisit că arta fotografică în viaţa omului e indispensabilă şi că în propria-i viaţă e o raţiune de a mai exista. Eu adaug că întreaga lui viaţă este artă. Formativitatea vieţii umane şi profunda umanitate a artei sale sunt o garanţie dublă nu numai pentru accesibilitatea faptelor artistice, cât şi pentru posibilitatea lor de a fi înţelese de orice om. Astfel arta fotografică face saltul din spontaneitate în formativitate şi din aceasta în realizare. Ca formă pură, opera de artă fotografică aşa cum ne-o propune un Teodor Dădălău infatigabil şi suprasensibil, autopoetic şi transpoetic, are acea stare de existenţă nederivată, adică o realitate independentă şi într-un fel absolută; are o originalitate care face din ea o valoare nouă şi nerepetabilă. Are un caracter determinat care, datorită trăsăturilor sale de integritate, originalitate şi totalitate se sustrage aspectului simplei parţialităţi sau limitări.
În fine, ideea de realizare în arta fotografiei înseamnă a produce ceva care are, pe lângă o valoare intrinsecă şi solidă, o realitate definitivă şi irevocabilă, care este în acelaşi timp foarte circumscrisă şi omnirecognoscibilă, şi care adună, în circumscrierea ei determinată, aspecte multiple, ba chiar infinite.
Etapele artei lui Teodor Dădălău ar putea fi astfel punctualizate: extensiunea metafizică a fotografiei, naturalitatea metaartistică (graţie căreia arta se sustrage iluzionismului fotografic dacă se supune unor raţiuni precise – n.m., I.P.B.), comunicarea ostensiologică (fotografia nu este nici semn nici simbol, nici aluzie căci ea se indică doar pe sine, fiindcă în ea spiritualitatea şi fizicitatea sunt totuna şi însăşi prezenţa ei fizică este elocventă şi expresivă). În modelul dădălăuan, arta şi expresia dau comunicării forţa-ca-atare dublată de o lumeitate universalizată, posesoare de Weltanschauung şi ethos, iar fotografia chiar e un foarte personal mod de a interpreta lumea; ne găsim în faţa unui lucru şi găsim în el o lume, iar lectorul ei nu ajunge s-o vadă ca formă dacă n-o consideră ca o lume, dar nici nu poate s-o considere ca o lume dacă nu o surprinde ca formă.
Concluzia survine de la sine, Teodor Dădălău a simţit, pe cont propriu şi creativ, viaţa în artă şi arta în viaţă, i-a umanizat statutul şi l-a transfigurat estetic, transformând arta minoră în artă majoră, morală, frumoasă, filosofică (unde putem reaminti despre filozofie ca rezultat artistic şi arta cu funcţie de filosofie), poetică şi metapoetică.
În ultima vreme, opera-i artistică a căpătat accente dramatice/ tragice. Fiul său Traian, care ar fi trebuit să-i fie alături, fiind el însuşi un artist în formare înzestrat şi complet (un înger cu metale în priviri, inexistente în tabelul lui Mendeleev) a pierit într-un aiuritor accident de circulaţie. Încă o jertfă pe altarul creaţiei, (a câta oare?) după Mitel Milosteanu, Cosmin Miuţe, Artur Bădiţa ş.a. Astfel că arta-i s-a vrut cumva şi compensatoare, cathartică, eleutherică/ aletheică. Şi încet şi sigur a atins alte culmi ale reuşitei şi performanţei.
Ion Popescu-Brădiceni, cronicar plastic

1 COMENTARIU

  1. Asa,zici, Popescu Bradiceni,ca intreaga lui viata este o arta? Ce sa spun!! Nu ne dai si alt fel de detalii despre aceasta arta? Iti sugerez sa te adresezi unei anume Luca Diana, fosta Fisan Diana capatuita de prin Fetestii de Ialomita in Rasova de Gorj si vei avea ce scrie! Cu scuzele de rigoare celui care-a luat-o de nevasta, dar poate face un test fiului mai mic ca sa fie sigur, ca fata oricum n-a contenit relatia cu taica Dadalau! Ce pacat ca ziarul nu ofera si posibilitatea atasarii de fotografii! Recente. Ai avea ce vedea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here