Organismul uman se adaptează în câteva zile după trecerea la ora de iarnă

675

Trecerea la ora de iarnă 2017 s-a facut în noaptea dintre 28 şi 29 octombrie (ultima duminică din luna octombrie), schimbarea orei făcându-se astfel încât ora 4.00 a dimineţii de 29 octombrie a devenit ora 03.00, acea oră repetându-se, iar ziua de duminică a avut 25 de ore. Organismul uman resimte această schimbare, adaptarea la noua oră durând câteva zile.

Ora de iarnă este ora oficială a oricărui stat de pe glob, ora de vară fiind cea vinovată pentru “dereglarea” ceasurilor. Astfel, când trecem la ora de iarnă revenim practic la ora normală. Cu toate acestea, schimbarea orei ne dă peste cap ritmul de zi cu zi şi ne afectează sănătatea timp de două săptămâni, atât cât durează adaptarea completă a organismului. „Teoretic, se petrec nişte modificări pe care organismul le percepe. În această perioadă am putea resimţi o stare permanentă de oboseală şi vom fi lipsiţi de energie. Din fericire, trecerea la ora de iarnă se face în weekend. Adaptarea organismului la noua oră se face în câteva zile”, explică medicul de familie Mihai Moisescu.
Specialiştii spun că noaptea mai lungă nu înseamnă altceva decât o predispunere la depresie, iar cei care suferă deja de pe urma acestei afecţiuni devin şi mai sensibili.
Tocmai de aceea, numărul sinuciderilor creşte în perioada imediat următoare schimbării orei. Pe de altă parte, medicii susţin că în primele zile de la modificarea orei creşte riscul de infarct, cu până la 10 la sută. De aceea, există ţări care au renunţat la schimbarea orei, Rusia şi Ucraina în 2011, iar Georgia şi alte state din Asia Centrală au renunţat încă din anul 2000.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here