Pădurar acuzat de abuz în serviciu

970

Un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Târgu-Jiu este cercetat penal pentru abuz în serviciu. Potrivit poliţiştilor, bărbatul în vârstă de 45 de ani ar fi tăiat arbori de pe un teren forestier privat, arbori pe care apoi i-a vândut mai multor persoane, însuşindu-şi sumele de bani astfel obţinute.

Poliţiştii au descoperit că pădurarul a marcat, în lipsa proprietarului, mai mulţi arbori de pe un teren forestier; i-a vândut apoi la diferite persoane, fără a le mai elibera acestora documente prevăzute de normele silvice în vigoare. „La data de 11.08.2014, ora 17:30, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti-Jiu s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că L.N.C., în vârstă de 45 ani, din comuna Muşeteşti, în calitate de pădurar al Ocolului Silvic Târgu-Jiu, a tăiat în perioada iunie-iulie 2014, arbori de pe un teren forestier ce aparţine unui bărbat din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, care au fost marcaţi în lipsa acestuia. Totodată, acesta a valorificat materialul lemnos la diferite persoane, fără a întocmi şi elibera documente prevăzute de normele silvice în vigoare, cu privire la exploatarea şi provenienţa  materialului lemnos, însuşindu-şi în acest mod, pentru sine sumele de bani obţinute”, a declarat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here