Pădurar cercetat pentru abuz în serviciu

397

Un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Târgu-Cărbuneşti este cercetat de oamenii legii după ce a fost prins comercializând lemne furate chiar din pădurea pe care se presupunea că o păzeşte de hoţi. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi miercuri, în jurul orelor 18:00, cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Muşeteşti, pădurar în Cadrul Ocolului Silvic Târgu-Cărbuneşti, comercializează material lemnos sustras dintr-o partidă ce aparţine Ocolului Silvic Târgu-Cărbuneşti pe care o are în administrare. Oamenii legii s-au deplasat imediat la faţa locului şi l-au prins pe pădurar în flagrant, chiar în timp ce completa un aviz de însoţire pe care urma să-l înmâneze unei alte persoane. “La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul subunităţii care l-a identificat în cătunul „Boia”, de pe raza comunei Jupîneşti, în afara fondului forestier, pe numitul B. I., din comuna Muşeteşti, în timp ce completa un aviz de însoţire pentru materialul lemnos tăiat din partida ce aparţine Ocolului Silvic Târgu-Cărbuneşti, avizul în cauză urmând a fi înmânat lui G.S., de 41 ani, din oraşul Ţicleni. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, urmând a fi efectuate verificări împreună cu reprezentanţii Ocolului Silvic Târgu-Cărbuneşti. Prejudiciul urmează a fi stabilit ulterior”, a anunţat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii continuă acum cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspectului.
Roxana Lupu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here