Panduri cu căutare

521

Pandurii a încheiat anul 2015 cu un bilanț foarte bun, echipa gorjeană, sub comanda lui Edi Iordănescu, adunând 67 de puncte, doar Astra având mai multe puncte strânse în anul calendaristic pe care ne pregătim să-l părăsim.

Rezultatele bune obținute de gruparea târgujiană, care în 2015 și-a îndeplinit obiectivele, salvându-se de la retrogradare în sezonul precedent și fiind la un pas de play-off în cel în curs, l-au propulsat pe Edi Iordănescu printre cei mai de succes antrenori din Liga 1. Într-o analiză a celor de la Dolce Sport, Edi Iordănescu ocupă locul secund între antrenorii din Liga 1 în 2015, depășit doar de Marius Șumudică, cel care a antrenat Astra, liderul campionatului intern din acest moment. Cu doar un an de antrenorat în Liga 1, Edi Iordănescu a fost mai bun în 2015 decât Gheorghe Hagi, Nicolo Napoli sau Mircea Rednic, tehnicieni cu experiență mult mai bogată la acest nivel. Nu doar antrenorul Pandurilor este remarcat după un an 2015 prolific pentru gorjeni. Mihai Roman a fost al doilea marcator al sezonului trecut în Liga 1 și a prins un transfer extern, la NEC Nijmegen, iar cel care i-a luat locul în atacul echipei gorjene este după 23 de etape cel mai bun marcator din campionatul intern.

Hora, perla pandurilor
Cu 12 goluri înscrise în porțile adverse pentru Pandurii în prima parte a sezonului, Ioan Hora atrage atenția și poate deveni o nouă rețetă de succes în cazul unui transfer. Jucătorul a fost adus în vară, liber de contract și ar putea fi vândut pe un preț bun de către conducerea Pandurilor chiar în această iarnă. Steaua pare a fi interesată de golgheterul trupei lui Edi Iordănescu, dar nu numai Steaua privește cu jind către jucătorul pe care tehnicianul Pandurilor l-a redescoperit ca atacant cu veleități de goleador. Steaua l-a pus pe lista ei și pe Momcilovic, jucător care se află în ultimele șase luni de contract cu gorjenii și ar putea acoperi foarte bine flancul stâng al defensivei echipei lui Reghecampf. Iordănescu junior nu se poate opune unor astfel de despărțiri, însă speră ca din ele Pandurii să obțină suficienți bani pentru a acoperi datoriile către jucători, dar și pentru a achiziționa alți 3-4 jucători de valoare cu care să acopere plecările și să întărească echipa pentru a se putea lupta pentru unul dintre primele patru locuri, obiectiv pe care tehnicianul târgujienilor și l-a autoimpus. “Știm că Hora este în atenția unor cluburi, știm și de Răduț, Momcilovic sau Nistor, poate și alții… Așa i-am pierdut și pe Roman și Anton în plin campionat și nu am avut ce să facem. Pe mine mă bucură că sunt apreciați, asta arată că au valoare și au potențial. N-am cum să mă supăr că sunt curtați. Dar, de la speculații până la ofertă concretă există un pas care nu s-a întâmplat până acum”, a declarat Edi Iordănescu vorbind despre interesul stârnit de jucătorii săi și posibilitatea ca unii dintre ei să nu se mai regăsească printre cei care se vor afla în lotul Pandurilor în sezonul de primăvară.

Achizițiile, încă un mister
Deși antrenorul Pandurilor spunea că-și dorește ca la ora reunirii lotului și plecării acestuia în cantonament să aibă deja lotul stabilit, echipa gorjeană nu a rezolvat niciun transfer până în acest moment.
Edi Iordănescu știe ce-i trebuie, spune că vrea nu mai mult de patru noi jucători, dar are nevoie de liniște financiară pentru a putea avansa discuțiile legate de transferuri. Pintilii a fost o variantă pentru Pandurii, însă doar până în momentul în care Reghecampf a revenit la conducerea Stelei și l-a pus pe fostul pandur pe lista jucătorilor de care are nevoie.
Edi s-a resemnat în acest caz recunoscând că Pandurii nu are forța de a se lupta în acest fel cu Steaua: “E greu să intrăm în competiție cu Steaua în ceea ce înseamnă transfer. Trebuia să-mi vând casa și mașina eu și poate să susțin o parte din salariu pentru Pintilii. E foarte greu, avem un plafon peste care nu se trece”, a declarat tehnicianul Pandurilor. În presa centrală a mai fost avansat numele lui Adrian Mutu, însă acesta nu pare a reprezenta o țintă reală pentru gorjeni, ci mai mult un subiect de presă. Edi Iordănescu a răspuns politicos unor întrebări venite pe această temă recunoscând că Mutu poate aduce un plus oricăei echipe din Liga 1, deci și Pandurilor, dar nu a declarat niciodată că acesta ar fi pe lista jucătorilor doriți la Târgu-Jiu: “Mutu e un jucător care nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, cu toții îl știm. Din punctul meu de vedere, valoarea lui e indiscutabilă. El trebuie să fie bine din punct de vedere fizic ca să poată să ofere satisfacție. Prima etapă este să reușim să ținem sub control situația, să reușim să acoperim o parte din datorii și eu sunt foarte, foarte încrezător că se va reuși. După care vom contacta anumiți jucători și vom discuta. Ar fi un plus de valoare clar pentru Pandurii, Mutu, însă în momentul de față sub nicio formă eu nu voi aborda jucători personal și nici nu voi fi de acord ca Narcis să o facă atâta timp cât nu se rezolvă restanțele către jucători”, a mai spus Edi Iordănescu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here