Pandurii caută antrenor după ce Iordănescu junior nu a acceptat un nou contract / Pleacă Edi! Vine Gâlcă?…

521

Într-o zi în care prima pagină este luată de rușinea pusă pe tavă de echipa națională, plecarea lui Iordănescu, cel mic, de la Pandurii, rămâne doar un subiect de provincie. Totuși, anunțul făcut de Edi Iordănescu creează o mare problemă la Pandurii, echipă rămasă fără antrenor cu două zile înaintea plecării în cantonament.

Edi Iordănescu și-a trimis staff-ul să antreneze echipa gorjeană după reunire și a așteptat să vadă reacția acționarilor pentru a lua o decizie cu privire la un nou contract cu Pandurii. Tehnicianul ar fi cerut ca jucătorii să încaseze până la finele săptămânii trecute două dintre salariile restante și ca în același timp să înceapă și lucrările la terenul de antrenament ce a fost decopertat în urmă cu mai bine de un an de suprafața sintetică.
Cum nimic nu a fost realizat, Edi Iordănescu a spus “nu” conducerii, deși recunoaște că regretă faptul că nu poate antrena această echipă și în cupele europene: “Am decis să nu mai prelungesc contractul cu Pandurii Târgu Jiu. Deşi mă încearcă un sentiment de regret imens, pentru că e în spate o muncă de un an şi jumătate încununată cu o prezenţă europeană, pentru că am cunoscut oameni deosebiţi, pentru că am făcut performanţă împreună, pentru că am trăit momente frumoase la Târgu-Jiu şi în mod special pentru că dezamăgesc suporterii care sigur aşteptau continuitate, cred totuşi că e decizia corectă. Latura financiară a făcut să se destrame o echipă frumoasă pe care am construit-o împreună cu Narcis şi factorii de decizie. Sunt un antrenor care se ghidează după principii şi cred că trebuie început un alt proiect în alte condiţii, cu alte obiective şi probabil cu alţi oameni implicaţi. De aceea nu-mi rămâne decât să mulţumesc factorilor de decizie, conducerii administrative, jucătorilor, suporterilor şi tuturor celor care au fost implicaţi în proiectul Pandurii, să urez mult succes clubului în continuare şi să asigur toţi târgujienii că Pandurii va rămâne mereu în inima mea! Hai Pandurii!”, este mesajul pe care Edi Iordănescu l-a transmis, pe site-ul oficial al Pandurilor, la despărțirea de echipa pe care a condus-o spre podiumul Ligii 1 în sezonul 2015-2016.

Unul pleacă, altul vine
În condițiile în care echipa a rămas fără tehnician, președintele Narcis Răducan se vede nevoit să aibă o reacție rapidă având în vedere faptul că mâine echipa se va deplasa spre Slovenia, unde este programat cantonamentul de vară. Răducan îi mulțumește lui Iordănescu junior pentru ceea ce a realizat la Pandurii și spune că mâine, cel târziu, echipa va avea un alt antrenor: “Toate felicitările pentru ceea ce a făcut Edi într-un an şi jumătate. A ridicat echipa din zona retrogradării şi a adus-o pe o pozitie de gală, turul 3 în Europa League. Din păcate, azi a spus NU continuării în condiţii speciale, a luptei şi cu problemele şi realităţile întregului fotbal românesc. Îi doresc să plece într-un campionat unde nu există această uzură mentală care l-a marcat aici. În două zile vom anunţa noul antrenor pe care suporterii noştri îl vor susţine la fel de intens. În cel mai scurt timp vor veni antrenori şi jucători cu entuziasm şi dornici să lucreze la acest nivel, să continue munca începută de Edi”, a declarat Narcis Răducan.

Nume interesante pe listă
Primul nume vehiculat intens chiar înainte de anunțarea deciziei lui Edi Iordănescu a fost cel al lui Liviu Ciobotariu. Tehnicianul a mai lucrat la Pandurii, e drept pentru o perioadă destul de scurtă, în sezonul 2009-2010, și a avut o colaborare și cu președintele Narcis Răducan, la ASA Târgu Mureș, echipă cu care cei doi au devenit vicecampioni în urmă cu un an. Ciobotariu a recunoscut, ieri, discuția, dar a menționat că are alte planuri și a refuzat din start varianta Pandurii: “Da, mi-au făcut o ofertă, însă am refuzat. Eu am două variante de afară, voi accepta una dintre ele”, a declarat Ciobotariu pentru Fanatik.
Un alt nume pe lista pandurilor este cel al lui Costel Gâlcă, un antrenor care, în mare tăcere, a câștigat tot ce era de câștigat în România. Gâlcă a antrenat în sezonul recent încheiat în Primera, pe Espanyol, iar o aducere a lui pe banca gorjenilor ar fi și o imensă lovitură de imagine. Profilul de antrenor al lui Gâlcă pare a se potrivi perfect cu ceea ce doresc cei de la Pandurii, un tehnician serios, muncitor, fără foarte multe pretenții, dar cu ambiția de a reuși ceea ce își propune.
Nici antrenorii străini nu sunt excluși de pe lista lui Narcis Răducan. La un moment dat s-a vorbit despre un antrenor sârb, Nenad Lalatovic. Numele acestuia a fost lansat încă înainte de reunirea echipei gorjene, dar atunci Narcis Răducan spunea că nu a discutat cu absolut nimeni în afară de Edi Iordănescu. Rămâne de văzut care sunt acum coordonatele după care se ghidează președintele gorjenilor, după ce răspunsul lui Edi este clar și este negativ…
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here