Pandurii, din eşec în eşec

505

Pandurii Târgu Jiu nu a putut încurca liderul din eşalonul doi. Trupa gorjeană a fost învinsă la Târgovişte, după o primă repriză în care s-au marcat toate cele trei goluri. Primele două reuşite au fost extrem de spectaculoase. Chindia a deschis scorul după o jumătate de oră de joc, Liviu Mihai fiind autorul unei “torpile” de la 20 de metri care a poposit în plasa lui Cotolan. Vodă l-a imitat pe jucătorul gazdelor peste numai 10 minute, iar după o acţiune personală reuşită, a trimis un şut pe jos care l-a bătut pe Aioani. Din nefericire, vizitatorii nu au putut intra cu acest rezultat la cabine, trupa lui Viorel Moldovan primind un penalty meritat, după un fault al portarului nostru asupra lui Florea, deşi acţiunea a pornit dintr-o fază suspectă de ofsaid.Cherchez a executat puternic, sub transversală, şi i-a readus pe amfitrioni în avantaj. În partea a doua, Pîrvulescu a ameninţat poarta adversă cu două şuturi periculoase (`48, `54), dar fie a ratat ţinta, fie a fost “negat” de portarul advers, care s-a şi accidentat şi a fost înlocuit după un plonjon. În minutul 64, gorjenii au marcat prin acelaşi jucător, dar reușita  a fost anulată de arbitru pe motiv de offside. Golul campionatului putea veni din bocancul lui Florea, care a trimis în transversală de la 40 de metri, o minge care l-a lovit apoi în spate pe Cotolan, dar nu a intrat în poartă. S-a încheiat 2-1, Pandurii a înregistrat al patrulea eşec consecutiv şi a alunecat pe locul 10 în clasament. Antrenorul Adrian Bogoi nu a stat pe bancă la această partidă, dar nici nu a văzut meciul de la balconul apartamentului său, aşa cum a glumit într-o declaraţie oferită chiar cotidianului nostru. Săptămâna viitoare, antrenorul revine în iarbă, la Târgu-Jiu, unde Pandurii va primi vizita Energeticianului. Meciul, unul plin de orgolii, se anunţă foarte încins, iar criza de formă a alb-albaştrilor contribuie la acest lucru.

Moldovan: “Am întâlnit o echipă agresivă”
La finalul partidei câştigate de Chindia, fostul internaţional Viorel Moldovan, cel care conduce echipa din Târgovişte, a declarat că partida a fost mult mai grea decât o arăta clasamentul. Gazdele au rămas pe primul loc în liga secundă, iar promovarea este singurul obiectiv care ar satisface publicul din localitate. “A fost un meci infernal de dificil pentru noi, ştiam acest lucru. Am întâlnit o echipă agresivă, aflată în dificultate de puncte. Ştiam că va fi complicat meciul, important este că am reuşit să măi adăugăm încă trei puncte la zestrea noastră. Nu este uşor să menţii acest ritm şi să ai nouă victorii consecutive. Sunt mândru să antrenez un asemenea grup. Am făcut sacrificii şi suntem recompensaţi. E o victorie meritată. Nu dorm nopţile, mă gândesc doar la această promovare şi sunt convins că voi reuşi. Avem un record interesant, sperăm să-l menţinem”, a spus tehnicianul gazdelor.
Chindia Târgoviște – Pandurii Târgu-Jiu 2-1 (2-1)
Marcatori: L. Mihai (`30), Cherchez (`45+2 – pen)/ Vodă (`40).
Chindia: Aioani (`57, I. Popescu) – Martac, C. Dinu, Dudea, Dumitrașcu – Neguț, Novac (`72, Lungu), L. Mihai, Șerban – Cherchez (`57, Mihaiu), Florea. Antrenor: Viorel Moldovan.
Pandurii: Cotolan – Şendroiu Brînzan, Draca, Vasilescu – Vodă, Raiciu (`60, Blejdea), Skoric, Cenaj (`80, Lică), Tudoran (`76 P. Popescu) – Pîrvulescu . Antrenor: Dorian Gugu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here