Pandurii II, pe podium

477

Pandurii II Târgu Jiu rămâne singura echipă neînvinsă din seria a IV-a din Liga 3. Pandurii mici s-au impus în fața oltenilor de la CS U Craiova, scor 2-0, ambele goluri fiind marcate de Dănăricu (min. 58, 87-pen.). A fost o mică revanșă a gorjenilor după eliminarea din faza a patra a Cupei României. Atunci CS U Craiova s-a impus cu 2-1 pe teren propriu.
Cea de-a două echipă gorjeană, Minerul Motru, nu a reușit să treacă acasă de nou promovata Performanța Ighiu. Dicu a deschis scorul pentru motreni în minutul 5, iar cei din Ighiu au egalat două minute mai târziu prin Turuș.
Pandurii II a acumulat 8 puncte și a urcat pe locul 3, la un singur punct în spatele liderului ASU Poli Timișoara. Minerul Motru are 5 puncte și ocupă locul 9 după 4 etape disputate.
În etapa a V-a, Minerul Motru se deplasează la Metalurgistul Cugir, iar Pandurii II joacă la Becicherecu Mic.

Rezultatele etapei a IV-a, Liga 3, seria IV-a:
CSM Lugoj – ASU Poli Timişoara 1-0
ACSO Filiaşi – Măgura Cisnădie 0-1
Pandurii II Târgu Jiu – CS U Craiova II 2-0
Naţional Sebiş – CS Ineu 1-0
Metalurgistul Cugir – Millenium Giarmata 2-2
FC Hunedoara – CNS Cetate Deva 3-1
Minerul Motru – Performanţa Ighiu 1-1
Nuova Mama Mia Becicherecu Mic a stat.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here