Pandurii, în așteptarea verdictului în procesul cu acționarii

529

Procesul dintre clubul Pandurii și acționarii care nu și-au mai plătit cotizațiile financiare în ultimii ani ar putea avea parte mâine de prima sentință din dosar, instanța stabilind ca în cursul zilei de joi să dea un verdict. Decizia a fost luată după ce, la termenul de ieri, juriștii acționarilor cu datorii au încercat să ducă procesul până în toamnă prin formularea unor cereri care presupuneau timp pentru a fi rezolvate. Solicitările acestora au fost respinse însă ferm de către judecătorul sindic, juriștilor dându-li-se răgaz două zile pentru a depune concluzii scrise înainte de a se pronunța o sentință în acest dosar.
Complexul Energetic Oltenia, Consiliul Județean, Consiliul Local Târgu-Jiu, Artego și USMO sunt membrii asociați de la Pandurii, administratorul special al clubului solicitând în instanță obligarea acestora la plata angajamentelor financiare asumate în anii trecuți. O expertiză contabilă realizată în dosar arată că acționarii ar datora câteva milioane de euro bugetului clubului, bani care dacă ar fi plătiți fie și parțial ar ajuta echipa să iasă din situația financiară dificilă cu care s-a confruntat în ultimul an. Pandurii este în prezent în insolvență și pe rolul instanțelor se află în judecată inclusiv o solicitare de faliment, dosarul fiind amânat până în toamnă tocmai pentru a se pronunța un verdict în procesul referitor la plata cotizațiilor din anii trecuți. Sentința pe care o vor da judecătorii nu este definitivă, dar are caracter executoriu și, dacă este favorabilă clubului, poate ajuta Pandurii să facă rost de minimul de bani cu care să înceapă viitoarea ediție de campionat din Liga a II-a.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here