Pandurii intră în focuri!

Potrivit site-ului oficial al grupării gorjene, Pandurii Târgu Jiu va începe, marţi, seria partidelor amicale. Se pare că prima adversară din intersezon va fi formaţia gorjeană Internaţional Băleşti, preluată în această iarnă de Gabriel Răscol. Antrenorul formaţiei din eşalonul doi, Adrian Bogoi, a declarat că îşi doreşte mai multe adversare până la startul oficial. Primul joc va avea loc pe terenul sintetic de la Rovinari.
“Am stabilit datele pentru toate meciurile amicale din această perioadă de pregătire, am luat contact şi cu posibili adversari cu care vom juca printre care se află Reşiţa, Sebiş, Horezu, Filiaşi şi Băleşti. Avem şi două date libere pentru care încercăm să găsim adversari din Liga a 2-a, dar e greu pentru că judeţele din jurul nostru nu mai au echipe de Liga a 2-a şi ar trebui să ne deplasăm 4-5 ore pentru un meci, de aceea preferăm să jucăm mai mult acasă. Primul meci este programat pe data de 23 ianuarie cu echipa din Băleşti. Vor fi 6 sau 7 meciuri de verificare în care ne dorim să integrăm toţi jucătorii, şi cei care au fost accidentaţi, dar şi cei care au venit acum la echipă, vom merge în paralel şi cu programul de pregătire pentru a găsi formula optimă de echipă cu care vom juca în campionat”, a precizat antrenorul Adrian Bogoi pentru panduriics.ro. Prima săptămână de pregătire a fost o săptămână de reacomodare la efort în care echipa a avut programat câte un antrenament pe zi. Lotul se va pregăti după acelaşi program încă două zile, după care miercuri echipa va intra în cantonament pentru o perioadă de zece zile, până pe data de 3 februarie, perioadă în care vor fi programate câte două antrenamente pe zi, dar şi o serie de meciuri amicale. Jucătorii vor fi cantonaţi în această perioadă în clădirea Centrului de Copii şi Juniori care oferă 40 de locuri de cazare, dar şi o sală de forţă şi condiţii bune de refacere după efort.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here