Pănescu solicită o salvare pentru Rânca!

507

Preşedintele Asociaţiei concesionarilor de terenuri din zona Rânca le-a cerut în mod oficial reprezentanților Ministerului Sănătății, și în mod special, Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, deplasarea pe perioada sezonului estival a unui echipaj care să asigure intervenția promptă în stațiune în cazul unor nevoi medicale. Constantin Pănescu le-a spus șefilor de la sănătate că în iulie și august sunt șanse ca zilnic să fie câteva mii de turiști în stațiune și, ca urmare, la un număr atât de mare de persoane se impune prezența unui echipaj medical care să aibă și dotările corespunzătoare. El a pus probleme dotărilor, inclusiv cu ser antiviperin, întrucât, recent, unei studente i s-a făcut rău, după ce a aflat de moartea unei verișoare de-a sa. O ambulanță s-a deplasat de la Novaci spre Rânca, însă mașina era goală, iar echipajul a făcut drumul aproape degeaba.
“Ambulanța care s-a deplasat la intervenție era dotată doar cu aparat de tensiune punând astfel în pericol viața studentei, nefăcând altceva decât s-o transporte la spitalul din Novaci în stare de inconștiență, iar de acolo a fost transferată de urgență la Craiova”, spune reprezentantul cabanierilor din Rânca în documentele înaintate către Ambulanța Gorj și Ministerul Sănătății. Pănescu își argumentează demersurile și prin faptul că anul acesta, chiar de Paști, un turist venit în stațiune a murit în cabana în care era cazat întrucât ambulanța care a venit să îi acorde primul ajutor era la fel de “dotată”. Președintele Asociației concesionarilor de terenuri spune că în cazul în care s-ar accepta un astfel de demers, asociația ar urma să asigure gratuit masa caldă pentru personalul medical, cazarea putând fi asigurată tot gratuit în cabana în care sunt găzduiți și jandarmii sau la sediul Salvamont Gorj, cu care Ambulanța, de altfel, colaborează foarte bine. Răspunsul pe care l-a primit Pănescu din partea Serviciului Județean de Ambulanță Gorj nu a fost unul pe placul acestuia sau al proprietarilor de cabane pe care îi reprezintă. Directorul Salvării, Marinică Niculescu, i-a transmis lui Pănescu faptul că nu există nici personal suficient și nici mașini disponibile care să fie permanent prezente în Rânca, singura variantă fiind deplasarea unui echipaj de la Novaci atunci când există solicitări prin 112. Niculescu îi mai oferă o “soluție” lui Pănescu, aceea a inițierii unor demersuri pentru înființarea la Rânca a unui Centru de Permanență, lucru destul de puțin probabil a se realiza. “Am putea face așa ceva dacă am avea medici aici, cu cabinete medicale, dar știți foarte bine că nu există. Ferească Dumnezeu să avem vreo urgență mai gravă că ne dăm seama de pe acum care va fi finalul”, a menționat reprezentantul cabanierilor din stațiune.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here