Parcările din municipiu, pline de rable și rulote! Scuarul din fața Policlinicii Motru, parcare pentru un șofer

582

Parcările de la blocurile din municipiul Motru sunt ticsite de rable, adică de mașini vechi, ruginite, și de rulote pe care proprietarii nu le mișcă din loc cu anii. Nici zonele publice nu stau mai bine la locurile de parcare, motiv pentru care în lipsa unor spații adecvate, șoferii parchează cum au chef. Nu mai contează regulile, ci doar spațiul în care să se odihnească autoturismul chiar și dacă acesta are o lungă remorcă după el. Este cazul unei camionete cu remorcă, care a fost parcată pe scuarul din fața Policlinicii Motru, asta spre supărarea cetățenilor care au reclamat asta la Gorjeanul. Poliția ignoră aceste carențe, de teama de a se lua la harță cu proprietarii, care motivează că nu au unde parca în oraș. Primarul localității, Gigel Jianu, susține că nu a fost sesizat în legătură cu existența acestor probleme, dar spune că s-a autosesizat și va face verificări în teren, urmând să ia măsurile legale cu cei vinovați.  

Spațiile de parcare din Motru sunt pe cale de dispariție, asta pe de o parte urmare a numărului tot mai mare de mașini din localitate, dar și a faptului că locurile sunt ocupate de rable ori rulote, care nu sunt mișcate din loc o lungă perioadă de timp. În parcările de la blocuri se pun mașinile ca la piață, care pe unde apucă, iar situația este similară și în centrul localității, șoferii fiind norocoși dacă la o oră matinală mai găsesc un loc de parcare în centrul orașului, în fața unei bănci, a unei școli ori în fața instanței de judecată.

Poliția ține cu șoferii!
Din lipsa locurilor de parcare, dar și a faptului că greșelile sunt ignorate de polițiști, proprietarul unei camionete cu remorcă și-a parcat mașina pe scuarul din fața Policlinicii Motru, ocupând cea mai mare parte a construcției rutiere respective. Proprietarul nu a scăpat de criticile motrenilor, cum s-a întâmplat și cu deținătorii altor mașini de mare tonaj care blochează, în Motru, total accesul la tomberoane. Localnicii spun că camionagii ar fi trebuit să fie lăsați fără permis. Primarul localității, Gigel Jianu, a anunțat că va face verificări în teren, iar cei care blochează parcările cu rable vor fi somați să și le ridice, în caz contrar împotriva lor se vor lua măsurile legale. “La Primăria Motru nu a ajuns o astfel de sesizare, dar eu mă autosesizez și anunț că voi face verificări în teren pentru a identifica unde sunt problemele. Cei care au rable pe spațiul public vor fi somați să și le ridice, în caz contrar fiind sancționați conform legii. Cei care parchează cum doresc vor fi și ei în atenția Poliției Locale”, a precizat edilul Jianu.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here