Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a început urmărirea penală “in rem” pentru abuz în serviciu! – Plângerea indică faptele penale ale unui polițist și unele facturi fictive pentru Clubul Pandurii

1611

Începând cu data de 30 octombrie 2017, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au început urmărirea penală “in rem” cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu urmare a plângerii unui cetățean din municipiu, trimis în judecată pentru evaziune fiscală. Plângerea reclamantului, în baza căruia s-a constituit cauza penală nr 4574/P/2017, a privit îndeosebi felul în care a instrumentat ancheta polițistul Vîrjan Constantin Lucian, din cadrul IPJ Gorj, dar și faptul că i s-a imputat cetățeanului, de către comisarul șef de poliție, niște facturi către Clubul Pandurii dar și către alte societăți din Gorj, Dolj și Timiș care nu sunt scrise ori nu sunt semnate de către Dorin Gilorteanu, fost asociat la SC TEHNOCONSTRUCT SUD-VEST SRL, cu sediul în Târgu-Jiu.

În dosarul de evaziune fiscală care privește TEHNOCONSTRUCT SUD-VEST SRL s-au început cercetările în anul 2011, perioadă în care societatea îl avea administrator pe Dumitru Adrian Popete și unic asociat pe Dorin Gilorteanu. Dosarul a fost inițiat urmare a unei sesizări a Finanțelor Publice Gorj, polițistul care a făcut cercetările fiind Vîrjan Constantin Lucian, acesta fiind comisar la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Gorj. Dosarul a fost transmis DNA, în acel an, deoarece prejudiciul produs statului de către fostul administrator Victor Șutoi cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, firma ocupându-se de construcții, era de compentența acestui organ. Din cercetările efectuate, procurorii DNA au constatat că o altă persoană ar fi administrat în fapt firma, respectivul fiind Dan Ciurea tot din Severin, între timp decedat. Potrivit reclamantului, dosarul a revenit la IPJ Gorj, pentru cercetări, asta urmare a decesului celui indicat drept suspect. La acel moment, ancheta IPJ Gorj se îndreaptă spre Dorin Gilorteanu, spune acesta, pe motiv că aceasta s-ar fi ocupat de societatea acuzată de evaziune fiscală. “În 2011, expertul contabil care a realizat o expertiză pentru IPJ a subliniat că eu nu aveam calitatea de a face operațiunile de înregistrare a operațiunilor fiscale, ci administratorul societății. Cu toate acestea, organul de cercetare penală a scos în evidență că eu m-am ocupat de firmă, audiind ca martori în dosar persoane care au avut legătură cu o altă cauză care m-a privit pe mine, cu aproximativ cinci ani în urmă. Am fost informat abia în vara anului trecut, că am calitatea de urmărit penal în acest dosar de evaziune fiscală, polițistul Vîrjan vrând să mă incrimineze pe mine pentru aceasta. Asta pentru că el m-a mai anchetat în trecut într-o altă cauză, pentru care am și fost condamnat”, a declarat Dorin Gilorteanu. După ce a studiat dosarul și văzând că la acesta sunt depuse facturi, care nu erau scrise ori semnate de el, dar și mărturii ale persoanelor care nu aveau legătură cu persoana sa, Gilorteanu a decis să facă o plângere penală la adresa polițistului Vîrjan, pentru abuz în serviciu și neglijență în serviciu.

Cercetat și nu prea!
La trei zile de la depunerea plângerii, se constituie nu numai cauza penală nr.4574/P/2017, care ajunge de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, ci se și începe urmărirea penală “in rem” pentru fapta de abuz în serviciu. Potrivit Parchetului Târgu-Jiu, la cererea Gorjeanul, polițistul Vîrjan, avansat de Ziua Poliției la gradul de comisar-șef, nu are calitatea de suspect ori inculpat în această cauză. Comunicarea Parchetului este făcută la data de 28 martie 2018. Cu doar o zi în urmă, pe data de 27 martie 2018, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu îl anunță pe reclamant, în scris, că “dosarul nr.4574/P/2017 în care se efectuează cercetări în baza art.297 CP infracțiune ce a fost reclamată ca fiind comisă de Vîrjan Constantin Lucian se află în anchetă proprie a procurorului din data de 7.03.2018”. Cele două comunicări l-au contrariat pe reclamant. “Nu am înțeles prea bine dacă polițistul Vîrjan este sau nu este cercetat pentru fapta de care l-am acuzat. Aștept însă finalizarea dosarului”, a menționat reclamantul, care consideră că polițistul de caz ar fi vrut, cu intenție sau nu, să-l scoată pe el vinovat de faptele acuzate în dosarul aflat acum la Camera Preliminară a Tribunalului Gorj.

Factură fictivă pentru materiale vândute la CS Pandurii Târgu-Jiu
În susținerea celor declarate pentru Gorjeanul, Dorin Gilorteanu prezintă facturile eliberate de firma la care a fost asociat, facturi despre care spune că nu sunt scrise de el, depuse însă la dosarul cauzei de la Tribunalul Gorj. În baza acestora, respectivul a fost iar trimis în judecată. “Am, din dosarul instrumentat de polițistul Vîrjan, o factură pentru CS Pandurii, din data de 15 aprilie 2011, care privește niște materiale de construcții, cumpărate de club de la firma TEHNOCONSTRUCT SUD-VEST SRL, produse de care eu nu știu să le fi vândut. Am cunoștință că a lucrat la club o altă firmă de construcții, nicidecum societatea la care eu eram asociat. Cu toate acestea, clubul mi-ar fi plătit 4998,81 de lei pe o chitanță care nu este scrisă ori semnată de mine. Nu știu unde s-au dus banii respectivi, și nu înțeleg cum putea firma unde eram asociat să vândă către club lavabilă albă, amorsă, parchet, rigips și așa mai departe atât timp cât societatea nu putea face astfel de comerț”, a spus acesta. Clubul condus la aceea vreme de către Marin Condescu nu este singurul cu facturi fictive, la dosar, “eliberate” de firma din Târgu-Jiu, acuzată acum de evaziune fiscală. “SC PRECONST SRL are și ea mai multe facturi care nu sunt scrise de mine, au o singură semnătură de-a mea în schimb de care nu îmi amintesc deloc, tot pentru materiale de construcții, asta în condițiile în care societatea la care eu eram asociat nu putea comercializa astfel de materiale. Facturile au valori de până în 5000 de lei, ca să poată fi ridicați banii cu chitanță. SC Luxor SRL este o altă societate din Târgu-Jiu aflată în aceeași situație, dar și Ackrobat SRL din Timișoara. Mai este în aceeași situație SC Contract Com SRL din Dolj. Nu știu să fi văzut bani de la aceste firme, chitanțe ori facturi, asta în timp ce nu cunosc deloc reprezentanții acestor societăți comerciale. De altfel, nici respectivii nu au susținut la IPJ că m-ar cunoaște pe mine. Cu toate acestea, facturile asupra cărora planează mari semne de întrebare se află în dosarul instrumentat de Vîrjan, anchetă în baza căreia sunt trimis în judecată pentru evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 1,3 miliarde de lei vechi”, a completat Dorin Gilorteanu.

Scos țap ispășitor?!
Acesta consideră, în continuare, că ancheta făcută de către comisarul-șef Vîrjan ar fi una “inechitabilă”, deoarece aceasta nu s-ar fi procedat conform legii spre exemplu: nu s-a făcut expertiză grafologică la facturile în cauză, martorii au fost audiați dintr-un alt dosar privind altă cauză, nu s-a procedat conform legii la confruntare și nu s-a dorit aflarea adevărului. “Mi-au fost încălcate drepturile, persoana mea a fost lezată și nu doresc să mai plătesc pentru alții cum deja am plătit în trecut”, a conchis Dorin Gilorteanu.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here