Părerea lu’ Predo – Cine fură, plăteşte şi comandă!

818

foto predo 2Preşedintelui României, Traian Băsescu, i se cer explicaţii despre datoria pe care statul german o are către România. Documentele au fost descoperite de un român adevărat, care locuieşte în Elveţia. Culmea este că despre existenţa lor vorbeşte şi Eugen Anca, un cunoscut luptător pentru retrocedarea Tezaurului României de la Moscova, unde-a ajuns prin anul 1916.

Acelaşi Eugen Anca avea o revistă lunară a transportatorilor români, în paginile căreia s-a publicat un amplu interviu cu Ministrul Transporturilor de la acea vreme, nimeni altul decât Traian Băsescu. Deci fostul Director al „Revsitei Transportatorilor”, Eugen Anca, şi cetăţeanul Traian Băsescu se cunosc. Numai că actualul preşedinte al României nu răspunde la somaţia celor de la „Libertatea”. Adică nu suflă o vorbuliţă despre posibilitatea ca domnia sa să-i fi promis cancelarului Germaniei, doamna Angela Merkel, cum că în mandatul său România nu va emite pretenţii. Iar mandatul ţine până-n 2014, în cazul că nu intervine vreo suspendare!

Acelaşi preşedinte al României, Traian Băsescu, apreciat de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, ca fiind cel mai puţin legitim dintre preşedinţii postdecembrişti ai României, se joacă cu vorbele. Şi tot el se joacă de-a consultările partidelor pe care le cheamă iar la Palatul din Dealul Cotrocenilor, luni, la ora 15. Mă rog, cel asupra căruia planează suspiciunea de furt al alegerilor prezidenţiale pentru al doilea mandat – preşedintele Traian Băsescu nu răspunde decât la ce vrea! Se amestecă în tot şi în toate. În guvernarea portocalie se iau exact hotărârile vrute de domnia sa. Apoi, îşi dă cu presupusul şi afirmă că treaba cu concediile de maternitate ori parentale s-a rezolvat cel mai bine. Împăcându-se toate părţile. Evident, din Guvernul Băsescu-Boc. Nu toate părţile interesate: mămicile, viitorul natalităţii scăzute al României. Cât despre poziţiile partidelor din Opoziţie, nici atât! Dar, dacă Nicolae Ceauşescu mai promitea câte 100 de lei, Ceauşescu al II-lea mai ia. Mai multe sute de lei.

La şueta unde preşedintele Traian Băsescu mai dă o cafea, aşa cum s-a întâmplat şi la precedenta, se ştie că PNL nu va participa. PSD a anunţat că vede în iniţiativa lui Traian Băsescu un exerciţiu de imagine şi va decide luni dacă participă.

Ca mai totdeauna, consultările înseamnă, în concepţia preşedintelui Traian Băsescu, o chemare la ordine şi o transmitere de sarcini. Către cei trei lideri din fiecare partid participant. Începând cu familia portocalie şi ciracii acestora din Arcul guvernamental. Primul care şi-a anunţat prezenţa este Marko Bela. Că Adriean Videanu nu se pune. El oricum nu putea lipsi. A fost demis pentru niscaiva nereguli făcute prin Gorj cu o firmă sârbească de apartament şi cu înregistrare prin Cipru, cu care-a comis afaceri murdare de miliarde de euro!

Luni se vor afla lucrurile ştiute. Că aderarea(ratată!) la Spaţiul Schengen ne este încă interzisă, iar FMI ne sperie cu închiderea robinetului. Dacă, cumva, Parlamentul şi Guvernul Băsescu-Boc aferent finanţelor mondiale nu îngraşă porcul în ajun de Crăciun. Legea pensiilor a ieşit, aşa cum n-o vrea lumea, iar Legea Bugetului este întârziată cu mult. Ca şi Legea salariilor. Cât priveşte Codul Fiscal cel nou nicio veste bună. Combustibilii s-au scumpit, şi de la 1 ianuarie 2011 vor mai creşte iar accizele. Un conducător serios ar trebui să mai dea şi de doi bani speranţă poporului. Nu o cafea liderilor politici subordonaţi, zâmbete în dispreţul poporului şi ameninţări la adresa lui Victor Ponta şi Mircea Geoană. Care-ar spune numai minciuni. Singurul care are dreptate tot timpul, precum Nicolae Ceauşescu, ar fi Traian Băsescu!

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here