Părinţii copiilor cu dizabilităţi, consiliaţi în cadrul proiectului “See beyond the prejudice II”

296

Părinţii celor peste 160 de copii cu dizabilităţi aflaţi la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Târgu-Jiu vor fi consiliaţi de către specialişti, în cadrul proiectului “See beyond the prejudice II”. Scopul acestui proiect este acela de a elimina prejudecăţile pe care unii părinţi le au în raport cu copiii lor cu nevoi speciale.

Consiliul Judeţean Gorj prin Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Târgu-Jiu, împreună cu Centrul pentru Educaţie şi Consultanţă Instrumente Structurale vor implementa în perioada 2012-2014 proiectul “See beyond the prejudice II”. Proiectul este finanţat de Comisia Europeană prin “Programul de învăţare pe Tot Parcursul Vieţii – Grundtvig Parteneriate pentru învăţare” şi se desfăşoară în parteneriat internaţional cu Asociaţia părinţilor «Bunăstarea persoanelor cu dizabilităţi intelectuale Siauliu Viltis” din Lituania si Inspectoratul pentru Educaţie din Sara von ii, Turcia. Temele principale ale proiectului se referă la educaţia parentală/familială şi abordarea incluzivă. Grupul ţintă vizat de proiect pentru formare, îl reprezintă părinţii copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. Scopul proiectului este acela de a atenua/elimina prejudecăţile pe care părinţii le au în raport cu copiii lor cu nevoi speciale. „Este vorba despre un proiect, Grundtvig Parteneriate pentru Învăţare prin Agenţia Naţională de proiecte internaţionale, o astfel de agenţie există în fiecare ţară, un proiect internaţional în parteneriat cu încă două instituţii din cele două ţări partenere Lituania şi Turcia. Este vorba de o organizaţie non guvernamentală din Lituania a părinţilor copiilor cu dizabilităţi şi un inspectorat şcolar dintr-o regiune din Turcia”, a precizat Nicu Baiu, directorul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Târgu-Jiu.

„Proiect, util pentru toată lumea”
De asemenea Baiu, a completat că programul are ca obiective educaţia familială, parentală şi incluziunea copiilor cu dizabilităţi. Acesta fiind un proiect util pentru toată lumea pentru că toată lumea are de câştigat dintr-un astfel de proiect, cadre didactice, părinţi, care sunt grupul ţintă principal al acestui proiect. “Sper ca prin mediatizarea acestui proiect, foarte mulţi dintre cetăţenii din localitatea noastră, din Târgu-Jiu dar şi din judeţul Gorj să afle că există preocupări pentru educaţia adulţilor în special pentru cei care au copii cu dizabilităţi, să afle că suntem preocupaţi nu numai noi pentru că în toată Europa şi în toată lumea de acest lucru suntem şi noi parteneri locali”, a adăugat Nicu Baiu, directorul centrului.

Părinţi cu prejudecăţi!
Vor avea loc numeroase activităţi de formare pentru părinţi. Acestea se vor concretiza în realizarea unei campanii de informare a părinţilor asupra resurselor de sprijin existente la nivelul judeţului Gorj. Vor exista ateliere de lucru terapeutice pentru dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi de relaţionare ale părinţilor, seminarii, elaborarea unui ghid educaţional pentru părinţi, stabilirea unui birou de consiliere pentru aceştia, vizite de studiu ale partenerilor români în Turcia şi Lituania. “Prejudecăţile părinţilor afectează în foarte mare măsură dacă nu în cea mai mare măsură. Noi toţi, societatea noastră purtăm prejudecăţile care vin din trecut iar după părerea mea acestea se schimbă odată cu generaţiile şi de aceea este nevoie de cât mai multe programe de acest fel, să mişcăm puţin să îi convingem pe părinţii cu copiii lor cu dezabilităţi că nu este nicio ruşine să ai un copil cu probleme, societatea intervine şi îi ajută acolo unde există astfel de copii”, a conchis Nicu Baiu.

Ocazia de a vedea sistemul de învăţământ special din alte ţări
16 dintre părinţi vor participa la mobilităţi, adică la deplasările din ţările partenere respectiv Lituania şi Turcia. Acolo vor avea posibilitatea să observe sistemul de învăţământ special din cele două ţări şi să împărtăşească experienţa lor cu alţi părinţi din Turcia şi din Lituania.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here