Party-ul i-a scos din lot

568

Trei jucători de la Pandurii au ieșit din calculele antrenorului Edi Iordănescu cel puțin pentru meciul cu Viitorul Constanța și au fost lăsați acasă de tehnician chiar dacă a avut probleme pentru acoperirea posturilor pe care jucau aceștia.
Filip Mrzljak a fost sărbătoritul săptămânii trecute, mijlocașul croat prelungindu-și însă petrecerea într-un club din Târgu Jiu, alături de brazilienii Wellington și Erico, mult peste ceea ce le era permis prin regulament. Drept urmare, Edi Iordănescu a decis să-i pedepsească și să-i scoată o perioadă din lot: „E regulamentul vestiarului pe care eu l-am construit și pe care trebuie să îl respecte toată lumea! Și mă refer în primul rând la orele de program atunci când jucătorii pot fi acasă, când pot fi în oraş, atunci când ei trebuie să aibă grijă la recuperare. Nu a fost nimic extrem de grav din partea celor trei, dar eu țin foarte mult la aceste detalii! Deci am considerat că cei trei jucători nu au fost pregătiți mental pentru acest joc și nu vreau să intru în mai multe detalii pentru că aceste lucruri țin de vestiar! Am decis cu riscul de a ține doar 17 jucători în lot, dar să mergem în această partidă cu principii solide la care țin indiferent de conjunctură!”, a declarat Iordănescu jr. după partida de la Ovidiu. „Wellington, Mrzljak şi Erico au considerat că sunt alte priorităţi decât sfârşitul de sezon. Avem toleranţă zero pentru actele de indisciplină. Ei nu au respectat programul din timpul „extrasportiv” şi vor fi penalizaţi”, a ținut președintele Narcis Răducan să fie alături de decizia luată de tehnician, pe care-l felicită pentru modul intransigent în care a tratat situația.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here