„PAȘI PE NISIPUL ETERNITĂȚII…”, program dedicat lui Brâncuși

562

Autoritățile gorjene au pregătit un program dedicat împlinirii a 60 de ani de la trecerea în eternitate a lui CONSTANTIN BRÂNCUȘI. Manifestările se derulează pe parcursul mai multor zile.

Astăzi, 15 martie 2017, în localitatea Baia de Fier, începând cu ora 11.00, are loc Festivitate de dezvelire a statuii lui Constantin Brâncuși, realizator C-tin Sinescu, la Casa Artelor din Baia de Fier; organizatori: Fundația Culturală ”Gheorghe Mecu” din Baia de Fier, CJCPCT Gorj, Consiliul Județean Gorj.
La Târgu-Jiu, începând cu ora 13.00, manifestările continuă cu Teatrul labirint ”60 de ani de la trecerea în nesfârșire a lui Constantin Brâncuși”, la sediul Bibliotecii Județene ”Christian Tell” din Târgu-Jiu, organizatori fiind: Biblioteca Județeană ”Christian Tell”, Consiliul Județean Gorj, Colegiul Național “George Coșbuc”din Motru
Mâine, 16 MARTIE 2017, la Hobița, începând cu ora ORA 10.00, are loc o depunere jerbe de flori la Biserica din cimitirul Hobița, urmată de o scurtă slujbă de pomenire a sculptorului și hora de pomană, la Cimitirul Hobița.
Evenimentul continuă cu ”Brâncuși la Hobița” – microspectacol de teatru; scenariu: Ion Cepoi, regia: Marian Negrescu; interpretează: Valeriu Bâzu și George Drăghescu; loc de desfășurare: Casa Muzeu ” Constantin Brâncuși” de la Hobița, comuna Peștișani. Organizatori: Consiliul local și Primăria Peștișani, Consiliul Județean Gorj, CJCPCT Gorj, Ansamblul Artistic Profesionist ” Doina Gorjului”, în parteneriat cu Teatrul Dramatic ‘‘Elvira Godeanu’’ din Târgu Jiu și Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”.
De asemenea, la Lainici, de la ora 10.30, se desfășoară o Slujbă comemorativă și prăznuirea lui Constantin Brâncuși, la Mănăstirea Lainici; Organizatori: Fundația ”Casa Brâncuși-Hobița”, Sfânta Mănăstire Lainici, Consiliul Local și Primăria Peștișani, în parteneriat cu Consiliul Județean Gorj.
După-amiaza, în municipiul Târgu-Jiu, la ora 16.00 este programată Lansarea albumului ”STÂLPII. Surse arhetipale pentru creația brâncușiană”, expoziție de fotografie. Loc de desfășurare: sediul Bibliotecii Județene ”Christian Tell” din Târgu Jiu; organizatori: Biblioteca Județeană ”Christian Tell”, Consiliul Județean Gorj, Muzeul Județean Gorj ” Alexandru Ștefulescu”.
La ora 16.30 are loc Vernisajul expoziției de sculptură Eric Perjovschi (Republica Moldova), la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, la Sala ”Florin Isuf”, organizator: CJCPCT Gorj.
La ora 18.00, participanții sunt invitați la ”Pași pe nisipul eternității…”, spectacol de muzică, dans și poezie. Vor evolua pe scenă: Trupa AEROS a Federației Române de Gimnastică, Ansamblul Artistic Profesionist Doina Gorjului, Cvartetul Liceului de Artă din Târgu-Jiu, Mircea Suchici- violoncel, Cercul de gimnastică aerobică al Palatului Copiilor din Târgu Jiu, actorul Valeriu Bâzu, poeții Adrian Frățilă, Spiridon Popescu, Ion Cepoi; locul de desfășurare este Teatrul Dramatic ‘‘Elvira Godeanu’’ din Târgu-Jiu. Organizatori: Consiliul Județean Gorj, Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului”, CJCPCT Gorj, Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Peștișani.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here