Patru patroni din Gorj, anchetaţi pentru evaziune fiscală

458

Patru administratori ai unor societăţi comerciale din Gorj sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Unul dintre aceştia este acuzat că nu a înregistrat în evidenţele financiar contabile ale societăţii pe care o administra veniturile obţinute. Ceilalţi trei sunt suspectaţi că nu ar fi achitat către bugetul consolidat al statului impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă în valoare de peste 6.000 de lei.

Joi după-amiază, la ora 16:40, poliţiştii din cadrul I.P.J. Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 41 ani, din oraşul Tismana, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada 2013 – aprilie 2014, nu a înregistrat în evidenţa financiar contabilă a societăţii venituri realizate în urma comercializării de mărfuri în valoare de 35.000 lei. De asemenea, s-a constatat că acesta difuza muzică ambientală în incinta localului public fără a avea autorizaţie. Poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi conform prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor. În după-amiaza aceleiaşi zile, poliţiştii din oraşele Rovinari şi Novaci au depistat, pe raza de competenţă, alţi trei administratori de societăţi comerciale care, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, în perioada ianuarie – martie 2014, ar fi reţinut şi nu ar fi achitat, cu intenţie, în termen de 30 zile, către bugetul consolidat al statului, suma de peste 6.000 lei, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă. Poliţiştii au constituit în fiecare caz câte un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here