Pe noua grilă de salarizare, TESA de la executiv este super avantajată: Secretarele directorilor din CE Oltenia au salariile dublate, iar inspectorii sociali, triplate

7331

Pe vechea grilă de salarizare din Complexul Energetic Oltenia, angajatele care ocupau postul de “secretar asistent director” aveau o clasă de salarizare de maxim 36b, adică încasau 3003 lei brut lunar, fără sporuri. Pe noua grilă de salarizare, intrată în vigoare pe data de 1 aprilie, aceleași salariate s-au ales cu leafa dublă, mai exact, chenzina lunară a respectivelor pornește acum de la clasa 36b, adică de la 3601 lei brut, pe lună, fără sporuri și se oprește la clasa 53c, care este de 6102 lei brut. Această salarizare pare normală pentru respectivele care stau în birouri cu aer condiționat, îmbrăcate în echipament lejer și încălțați în tocuri, în timp ce majoritatea minerilor au puțin peste salariu minim pe economie,doar lucrează în noroaie, în condiții extreme, cu echipamente incomode care lasă mult de dorit.

•Secretarele șefilor din CEO au salarii mari pentru că știu limbi
•Inspectorii sociali, cu salariile crescute de la clasa 45a(3726 de lei) pe vechea grilă la minimul 51a(5599 de lei lunar brut fără sporuri) și maximul 58b(10.142 de lei brut lună, fără sporuri)
•Opt lideri de sindicat sunt inspectori sociali în CEO și și-au aprobat salariile
•Boza a uitat să desființeze posturile de inspectori sociali, cerute de greviști
• Se adună semnături în minerit pentru desființarea posturilor respective

Jumătate din fondul lunar de salarii al CE Oltenia se scurge în chenzinele boșilor din executivul companiei, conform noii grile de salarizare avizate de sindicate, care a intrat în vigoare de la 1 aprilie. Liderii marilor Federații din CEO au fost de acord cu dublarea și chiar triplarea salariilor brute pentru anumite categorii de personal din TESA-executiv, știind că și ei sunt direct avantajați de majorările din noua grilă.

Freacă menta pentru 11.000 de lei lunar
Astfel, liderii de sindicat și-au aprobat salarii consistente care pot ajunge, pe noua grilă, la un maxim de 10.142 de lei, fără sporuri, având grijă să-i încălzească și pe directori prin majorarea chenzinelor duduielor care le pun respectivilor, în fiecare dimineață, în față, cafeaua fierbinte. Mai exact, salariile inspectorilor sociali, opt fiind lideri de sindicat în CEO, s-au triplat pe noua grilă, în timp ce lefuriile asistenților personali ai directorilor din companie, mai exact a secretarelor respectivilor, s-au dublat. O simplă secretară de director obține, astfel, de la 1 aprilie, un minim de 3601 lei brut fără sporuri, maximul pe care îl poate atinge fiind acum de 6102 lei brut, plus aceleași sporuri. În apărarea lor, o parte a salariatelor au replicat că ele își merită chenzinele uriașe, deoarece știu limbi străine, spre deosebire de alte angajate ale companiei care prestează la munca de jos.

Inspectorii sociali, șterși pe bază de tabel
Singurul care a protestat, pe pagina sa de socializare, împotriva acestei salarizări pe care o consideră incorectă a fost liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica. Liderul de la Lupoaia a anunțat deja de marți că va strânge semnături pentru ca meseria de inspector social să dispară din CEO, ocupanții posturilor respective urmând să fie integrați în producție. Bunoaica susține că Boza se face că uită ce i-au cerut greviștii de la Lupoaia, Roșiuța și Jilț, care au solicitat desființarea inspectorilor sociali, iar directorul general a promis, doar verbal, că va pune în aplicare dorința minerilor. “Noua grilă de salarizare avantajează fără dubii TESA-Executiv, lucru de care nu au fost străini liderii de sindicat, care sunt inspectori sociali și nici Boza, care a acceptat trocul cu liderii respectivi pentru liniștea în companie. La schimb a primit și triplarea salariilor pentru secretarele companiei, reușind să mulțumească prezențele feminine foarte influente din preajma directorilor din CEO. Este jenant însă, că, în timp ce aceste domnițe au salarii dublate, iar inspectorii sociali, chiar triplate, minerii se zbat în cariere, cu echipamente de proastă calitate, acum în căldură, cu un transport deficitar și salarii de mizerie. Voi strânge semnături pentru trimiterea inspectorilor sociali în producție pe vechile meserii pentru că mi se pare strigător la cer ca un lider de sindicat să ajungă să aibă un salariu de peste 11.000 de lei lunar fără sporuri, în timp ce majoritatea minerilor iau puțin peste minimul pe economie. În opinia mea, respectivii nu au scuze în fața celor care muncesc din greu în producție, în timp ce eu pierd timpul fâțâindu-se prin fața sediului CEO, așteptând, ora de masă”, a declarat Bunoaica. Nu numai cele două categorii de personal din TESA-Executiv au salarii majorate sfidător, ci și inginerii, administratorii, referenții și mulți alții care au lefuri de lux pentru cele opt ore petrecute la locurile de muncă.
ANAMARIA STOICA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here