Pedelistul Daviţoiu, pregătit să demonteze dovezile din mapa lui Berca

564

Conferinţa de Alegeri a PDL Târgu-Jiu, de la finalul acestei săptămâni, s-ar fi anunţat anostă dacă pe ordinea de zi a şedinţei, la care vor participa 170 de delegaţi aleşi pe sprânceană din filială, nu ar fi figurat şi executarea fostului preşedinte Nicolae Daviţoiu şi a fostului secretar Ion Florin Popescu. Asta deoarece scrutinul pare, la prima vedere, un simulacru, la preşedinţie înscriindu-se doar un candidat, Eduard Berca, în timp ce pe posturile de conducere sunt “omul şi locul”. Mai interesant este că participanţilor la şedinţă, care vor vota excluderea celor doi, le va fi prezentată la mapă şi istoricul trădării lui Daviţoiu, pe care cel vizat îl va demonta, prezentându-se în sală la conferinţă.

Eduard Berca poate fi declarat deja de la finalizarea înscrierilor privind şefia PDL Târgu-Jiu, drept preşedintele cu acte în regulă al filialei, aceeaşi fiind situaţia şi cu cei 27 de pedelişti înscrişi în cursa pentru unul dintre cele 23 de posturi de conducere, care la scrutin se pot majora la 27. Astfel că alegerile din PDL Târgu-Jiu nu produc emoţii nimănui şi nici surprize prim-vicepreşedinţii, vicepreşedinţii şi secretarii fiind cunoscuţi deja. Singura surpriză care va face în ziua alegerilor ca cei 170 de delegaţi să plece mai cu tragere de inimă la teatrul din Târgu-Jiu, fără să cunoască tot finalul “piesei” , este punctul legat de excluderea lui Nicu Daviţoiu şi a aghiotantului său Popescu. Excludere care, potrivit preşedintelui ales, se va face pe baza unui istoric al faptelor lui Nicu Daviţoiu, privind apropierea sa de Mişcarea Populară. “În mapa de şedinţă vor fi argumentele, toate, care au stat la baza poveştii acesteia. Ea a început mai demult, din martie. O să aveţi toate aceste date care susţin argumentele pentru excludere. Am făcut un istoric care a culminat cu încercarea recunoscută de Daviţoiu, la un post de radio local, că a vorbit cu un băiat”, a declarat Berca, joi, la conferinţa de presă a PDL Gorj. Berca a refuzat să spună dacă la mapa în cauză se va afla şi declaraţia “băiatului” Robert Dijmărescu, care, după ce şi-a făcut mea culpa, a hotărât să şi candideze brusc pentru postul de preşedinte al organizaţiei de tineret.

Daviţoiu nu se sperie de Berca
Nicu Daviţoiu a declarat însă, joi, că nu îşi face probleme legat de mapa pregătită de Berca pentru Conferinţa Municipală a PDL Târgu-Jiu. Chiar a menţionat că dacă nu a fost hotărât în totalitate dacă va participa la şedinţă, acum este sigur că va fi în sală pentru a demonta acuzaţiile fabricate la adresa lui. Daviţoiu îşi susţine, în continuare, nevinovăţia şi subliniază că de fapt, sub tot acest joc, i se vrea de fapt postul de consilier municipal.
Excluderea lui Daviţoiu şi Popescu a primit deja girul BPL-ului PDL Târgu-Jiu din care fac parte chiar actualii candidaţi la şefia organizaţiei municipale.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here