Pentru blazon

569

Energia joacă în această seară ultimul meci din Grupa K a FIBA Europe Cup, în deplasare, contra celor de la BC Astana. Nici calificarea și nici poziția din clasament nu pot fi puse în pericol, dar Constantinides vrea victoria și în Kazakhstan.

Energia a făcut un meci mare și în campionat, acolo unde le rămăsese datoare suporterilor, iar acum încearcă să termine prima fază a competiției europene în care este angrenată cu un succes de palmares. După victoria frumoasă, dar solicitantă, obținută în campionat contra Stelei, Antonis Constantinides spune că la Astana va împărți minutele dând șanse și jucătorilor ce au evoluat mai puțin în acest sezon, dar atenționează că Energia nu merge în vacanță în Kazakhstan: “Vom încerca să folosim o rotație mai lungă în meciul de la Astana. Nu vom odihni niciun jucător, însă vom acorda minute mai multe celor care nu au jucat în această campanie europeană. Va fi un meci dificil, dar noi suntem pe primul loc în grupă și mergem la Astana să câștigăm, nu mergem acolo ca turiști”, a declarat tehnicianul Energiei, echipă care nu mai poate pierde primul loc oricare ar fi rezultatele ultimei runde din Grupa K a FIBA Europe Cup.

Fair-play pentru adversare
Cipriotul Antonis Constantinides spune că blazonul Energiei, medaliată cu bronz în acest an în Final Four-ul EuroChallenge, nu poate fi pătat cu o înfrângere rușinoasă într-un meci, fie el și fără miză pentru gorjeni. “Mergem acolo să ne păstrăm nivelul ridicat al jocului și să ne respectăm poziția de lider al grupei. Nu putem merge acolo să pierdem la 30 de puncte. Știți ce s-a întâmplat anul trecut la Lukoil, în Bulgaria și nu vrem să terminăm o campanie europeană așa. Un alt motiv pentru care trebuie să jucăm la un nivel ridicat ține de fair-play-ul competiției. Trebuie să fim corecți față de celelalte echipe din grupă. Nici nouă nu ne-ar conveni să fim în postura celor de la Larnaca sau Prishtina, care joacă pe viață și pe moarte, ca o echipă oaspete să meargă și să facă figurație pe teren. În grupă sunt șase meciuri, nu cinci meciuri, astfel că trebuie să mergem și să jucăm”, a declarat antrenorul Energiei, care, în mod normal, și-ar dori să vadă și pe AEK Larnaca, echipă din țara natală, în faza următoare a competiției.

Calcule pentru Grupa S
Din postura de câștigătoare a Grupei K, Energia va evolua în faza a doua a competiției în Grupa S și acolo are deja un adversar cunoscut, fiind vorba de celebra echipă croată Cibona Zagreb, formaţie la care în perioada 1984-1988, când a câștigat și două Euroligi, a evoluat și Dražen Petrovic, probabil cel mai bun baschetbalist european din toate timpurile. Pentru celelalte două locuri ale Grupei S se bat șase echipe. Din Grupa E va veni câștigătoarea, iar pentru primul loc se bat în ultima rundă itlalienii de la Foxtown Cantu, suedezii de la Boras Basket și francezii de la Le Havre, toate fiind la egalitate de puncte înaintea ultimului meci. O situație similară este și în cazul Grupei I, de acolo grupa Energiei urmând să primească echipa clasată pe locul secund. Cele mai mari șanse le au lituanienii de la Pieno Zvaigzdes, care are joc pe teren propriu, în vreme ce polonezii de la Turow Zgorzelec evoluează în deplasare, contra celor de la Ventspils, letonii fiind deja calificați de pe primul loc. Dacă polonezii se vor impune la Ventspils, atunci vor avea locul doi asigurat, grație rezultatelor directe cu lituanienii. Nici ultima clasată, Helios Suns, din Slovenia nu este complet ieșită din calculele calificării, dar are nevoie de un succes în deplasare, de victoria celor de la Ventspils și de un coșaveraj favorabil în aceste ultime jocuri. În consecință, celelalte două adversare ale Energiei din Grupa S ar putea veni din Suedia, Italia sau Franța și Lituania, Polonia sau Slovenia.

Clasament Grupa K:
1. Energia Târgu Jiu 4/1 400-363 9
2. AEK Larnaca 2/3 415-392 7
3. SIGAL Prishtina 2/3 375-405 7
4. BC Astana 2/3 373-403 7

Programul etapei a VI-a:
Sigal Prishtina – AEK Larnaca (s-a jucat marți seara,
după închiderea ediției)
BC Astana – Energia Târgu Jiu (ora 20:00)
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here