Anuarele episcopale adeveresc că în aceste sfinte lăcaşuri, aruncate prin văi, pe dealuri şi munţi, precum şi în jurul lor, s-a păstrat această viaţă românească la adăpost de toate invaziunile şi toate furtunile care s-au abătut peste plaiurile româneşti.
Ceea ce ne place să admitem astăzi ca simple producţiuni de artă, sau ca simple manifestări ale societăţii, sunt faptele şi lucrurile datorate unor vieţi umile şi în majoritatea lor necunoscute, care deşi au suferit vitregia timpurilor, au clădit totuşi contra acestora, şi cu jertfa vieţii lor, existenţa solidă, forţă morală şi dinamică a poporului românesc.
Între marile adevăruri stabilite de istoria universală perfecţiunile episcopale în România, cel mai de seamă ni se pare adevărul cum că vitalitatea şi superioritatea sufletească a popoarelor stă în legătură directă cu activitatea si valoarea religioasă a bisericii şi preoţimii lor. Vitalitatea şi superioritatea sufletească a poporului englez bunăoară, vitalitatea şi superioritatea sufletească a tuturor popoarelor europene, între care se numără până şi Maghiarii cei de origine turanică din Asia şi încreştinaţi abia acum o mie de ani, şi îndeosebi vitalitatea şi destoiniciile sufleteşti ale poporului evreu-pe care sinagoga, scripturile strămoşeşti şi personalul bisericesc al neamului pare că l-au absorbit şi turnat într-un fel de nemurire etnică,- sunt atâtea dovezi, prin care istoria universală îşi pune în cea mai evidentă lumină acest adevăr. Cu alte cuvinte perfecţiunile episcopale în România şi tot ceia ce îi dă preoţimii şi bisericii din orice neam o aşa de miraculoasă putere este în primul rând idealul, pe care îl serveau ele, şi în al doilea rând, facultatea sufletului de care se serveau ele, nevoie de organizare, de un maximum de viaţă şi de un maximum de energie, la care e cu neputinţă să se poată ajunge, cât timp omul în carne şi oase de ieri şi de azi va rămâne acelaşi pol de intuiţie trainică şi mistică episcopală ideală la infinit (urmează).
Preot iconom Alexandru Eug. Cornoiu
