Performanţa vs. Sclavie – Oana Dolea – Locul I la etapa judeţeană a Sesiunii de comunicări şi referate ştiinţifice

775

“Negrii sunt și ei oameni. Dacă ei nu știu la fel de multe că stăpânii lor, cui îi aparține vina? Nu li se permite să știe nimic. Dumneata ai cărți și gazete, poți să mergi oriunde dorești și să culegi informații într-o mie de feluri. Dar sclavii dumitale nu au privilegii. L-ai biciui pe unul dacă l-ai prinde citind o carte. Ei sunt ținuți în robie, generație după generație, lipsiți de educație, și atunci cine se așteaptă să aibă multe cunoștințe? Cât timp nu sunt reduși la același nivel cu animalele, voi, proprietarii de sclavi, nu veți fi niciodată învinuiți pentru asta. Dacă ei sunt babuini, sau dacă nu se ridică pe scara inteligenței dincolo de astfel de animale, dumneata și oameni ca dumneata va trebui să răspundeți pentru asta”. (Solomon NORTHUP, 12 ani de sclavie)
Imaginaţi-vă că vă aflaţi într-unul din statele din sudul SUA, acum 200 de ani. Dacă sunteţi negru, veţi fi condamnat să fiţi toată viaţa un sclav, indiferent de ce eforturi aţi depune. În plus, nimeni nu vă va putea ajuta, deoarece educarea unui sclav este considerată ilegală. A educa un negru însemna, atunci, posibilitatea de a-i oferi resursele necesare eliberării, reducând, astfel, vulnerabilitatea la care întregul sistem îl supune.
Un cetățean își cunoaște drepturile și protestează atunci când acestea îi sunt încălcate. Nu acceptă ca un incompetent să decidă în numele lui, nu acceptă să fie umilit sau sălbăticit. Un cetățean nu va accepta niciodată să fie arestat în mod nedrept, fără un proces echitabil. Va realiza că libertatea, viața și proprietatea sunt valori inviolabile și garantate de statul în care trăiește, fără a avea frica lui Hobbes că “omul este lup pentru om”.
În schimb, un babuin nu are legi, nu are drepturi, iar omul îi este superior. America a avut o problemă care a pus în pericol securitatea și existența întregii națiuni: Problema sclaviei și a dezumanizării negrilor, întreținută de faptul că negrii erau excluși de la educație. De aceea, albii erau superiori, iar negrii erau biciuiți, batjocoriți, și, nu în ultimul rând, uciși fără ca nimeni să răspundă pentru asemenea orori. Acum aduceţi-vă aminte de faptul că se aproprie din nou eterna paradă a DNA-ului la examenul de bacalaureat. Din nefericire, politicienii şi analiştii din studiourile de televiziune vor repeta din nou aceleaşi discursuri: învăţământul nostru produce… Indiferent de reformele introduse, singurii vinovaţi sunt elevii, profesorii, părinţii, fără ca sistemul însuşi să aibă vreo vină.
Având în vedere aceste aspect, am rămas surprins de “îndrăzneala” elevei Oana Dolea, care a participat la etapa judeţeană a Sesiunii de comunicări şi referate ştiinţifice cu o lucrare a cărei teme a vizat problema abolirii sclaviei şi a discriminării rasiale în America. O temă extrem de sensibilă, în special în spaţiul american, din păcate, prea puţin studiată în spaţiul european. Un adevărat colos economic-tehnologic s-a confruntat vreme de mai bine de 150 de ani cu problema sclaviei şi a discriminării rasiale, în urma căreia negrul era devalorizat de la condiţia umană. Oana a obţinut locul I şi va reprezenta judeţul Gorj şi Colegiul Naţional “George Coşbuc” Motru la faza naţională. Felicitări Oana şi mult succes la faza naţională!
“Sâmbătă, 23 mai, am avut deosebită plăcere de a participa la etapa judeţeană a Sesiunii de comunicări şi referate ştiinţifice, în urma căreia am obţinut premiul I. Trebuie să recunosc că acest lucru s-a datorat atât experienţei dobândite anul trecut, cât şi profesionalismului domnului profesor Negrea Nicolae. Tema lucrării mele, bazată pe abolirea sclaviei şi a discriminării rasiale în America, a fost apreciată de către comisie, reuşind să ocup unul dintre cele două locuri ale lotului care va reprezenta Gorjul la faza naţională organizată anul acesta la Piteşti, între 14-17 iulie”. (Oana Dolea, clasa a XI-a, profesor coordonator Nicolae Negrea, Colegiul Naţional “George Coşbuc” Motru).
Concursul naţional Referate şi comunicări ştiintifice este dedicat elevilor de liceu care pot să realizeze o lucrare ştiinţifică de istorie a României sau istorie universală Domnul profesor subliniază că acest concurs este de un nivel foarte ridicat implică cercetare, pecum şi redactarea de către elevi a unei lucrări care trebuie să respecte toate rigorile ştiinţifice.
“Sclavia desemnează condiția umană a persoanelor care lucrează pentru un stăpân fără remunerație și ce nu dispun de drepturi asupra propriei persoane. Sclavii trebuie să îndeplinească toate ordinele stăpânului de la naștere sau capturare (trecerea de la libertate la sclavie) până la moarte sau eliberare (trecerea de la sclavie la libertate). Din punct de vedere istoric, sclavia înseamnă, prin definiție, negarea egalității între oameni, iar filozofic sclavii erau considerați o specie aparte și inferioară. Sclavia poate fi definită și ca o << stare de totală dependență politică, socială și economică în care este ținută o țară, o categorie socială, un individ >>.” (Oana Dolea)
Vladimir-Adrian Costea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here