Peste 14.300 de gorjeni s-au sărbătorit de Sfântul Nicolae

814

Ziua de ieri a fost prilej de bucurie pentru nu mai puţin de 14.376 de gorjeni care poartă numele de Nicolae ori derivate din acesta. Fie că se numesc Nicu, Nicoleta, Niculina ori Nicolae, gorjenii au ridicat ieri un pahar în cinstea lor alături de familie şi prieteni.

Potrivit unei informări emise de Direcţia Comunitară Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Gorj, în Registrul Naţional de Evidenţă al Persoanelor, figurează cu numele de Nicolae ori derivate un număr de 10.134 de persoane din judeţul nostru de sex masculin. Astfel, 9.101 gorjeni se numesc Nicolae, 257 Nicu, 722 Nicuşor, 54 Niculae. De asemenea, 4.242 de femei din Gorj şi-au sărbătorit ieri ziua numelui. Dintre acestea, amintim 3.515 se numesc Nicoleta, 649 Niculina, 78 Nicole.
Sfântul Ierarh Nicolae este, probabil, cel mai cunoscut şi mai iubit sfânt al Bisericii noastre, şi nu numai. Popularitatea de care el se bucură se datorează în primul rând generozităţii sale faţă de cei săraci şi nevoiaşi. El este ocrotitorul prin excelenţă al marinarilor, pescarilor, farmaciştilor, parfumierilor, dogarilor, copiilor, fetelor care urmează să se căsătorească, şcolarilor, avocaţilor şi al celor care suferă nedreptăţi la judecată. Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moș Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care neavând zestre nu puteau să se căsătorească și urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbați înstăriți. Se spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeț de bani. Săculeții au căzut fie în ciorapii puși la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul ca darurile de Moș Nicolae să fie puse în ghetuțe.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here