Peste 1400 de gorjeni, diagnosticați cu viroză și pneumonie

668

În ultima săptămână, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj, 947 de persoane au fost diagnosticate cu viroze și 483 cu pneumonie. Cel mai probabil, în următoarea perioadă va crește numărul îmbolnăvirilor, dat fiind faptul că meteorologii anunță o perioadă cu temperaturi foarte scăzute și precipitații sub formă de ninsoare.

Viroza respiratorie este o boală infecțioasă virală a căii respiratorii superioare ce afectează îndeosebi zona nazală. În popor i se spune răceală. Simptomele care apar pot include tuse, dureri la nivelul gâtului, secreții nazale și senzația de strănut. Uneori este prezentă și febra, care în mod obișnuit dispare în decurs de cel mult 7-10 zile. Cu toate acestea, unele simptome pot continua să persiste până la trei săptămâni. Pneumonia reprezintă infecţia ţesutului pulmonar, cauzată, în principal, de bacterii, virusuri, fungi şi paraziţi.

1430 de îmbolnăviri, într-o săptămână
Peste 1.400 de persoane s-au îmbolnăvit în ultimele zile. „În ultima săptămână au fost raportate 947 cazuri de viroză, 35 de persoane fiind internate și 483 cazuri de pneumonie, 94 bolnavi necesitând internare”, a precizat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj.
Pentru a evita îmbolnăvirea, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj fac precizarea că oamenii ar trebui să-şi ia o serie de măsuri, printre care cele de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.
De asemenea, este recomandat să se evite zonele aglomerate şi expunerea prelungită la frig. În cazul în care este necesară deplasarea în spaţii deschise, este indicat să se folosească mijloacele de protecţie adecvate. Vârstnicii şi, în mod deosebit, cardiacii, să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here