Peste 200 de absenţi la prima probă scrisă a Bacalaureatului

490

Peste 200 de absolvenţi de liceu din judeţul Gorj au ratat încă o dată şansa de a obţine o diplomă de Bacalaureat după ce nu s-au prezentat la prima probă scrisă din cadrul sesiunii de toamnă a examenului – proba la Limba şi literatura română.

Sesiunea august – septembrie a examenului de Bacalaureat continuă săptămâna aceasta cu probele scrise. Prima probă cu care au trebuit să dea piept candidaţii a fost cea la Limba şi literatura română, probă ce, cel puţin la nivelul judeţului Gorj, a decurs fără incidente. S-a înregistrat totuşi un număr destul de mare de absenţi. „Pentru susţinerea probei scrise la Limba şi literatura română s-au înscris 906 candidaţi, însă doar 697 dintre aceştia s-au prezentat la examen, înregistrându-se un număr de 209 absenţi”, a precizat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.

Subiecte diferenţiate în funcţie de profil
La fel ca şi în sesiunea de vară, candidaţii au primit subiecte diferenţiate, în funcţie de profil: profil real, tehnologic şi vocaţional şi profil uman şi pedagogic. La primul subiect, elevii de la profilul real şi tehnologic au primit un text la prima vedere din romanul „Rusoaica”, de Gib Mihăescu, pe baza căruia trebuiau să rezolve 9 cerinţe ce au vizau cunoştinţele de vocabular, de teorie literară, precum şi capacitatea de a înţelege şi interpreta un text literar. La subiectul al doilea, li s-a cerut să redacteze un eseu de tip argumentativ despre „importanţa regulilor într-un domeniu de activitate”, iar ultima cerinţă a constat în redactarea unui eseu de 600-900 de cuvinte despre tema şi viziunea despre lume, reflectate într-un text poetic studiat, aparţinând lui George Bacovia. Elevii de la profilul uman au primit la primul subiect un text la prima vedere din romanul „Lydda”, de Duiliu Zamfirescu, pe baza căruia trebuiau să rezolve nouă cerinţe, iar la subiectul al doilea, elevii au avut de elaborat un eseu argumentativ în care să explice rolul presei literare într-o epocă  sau perioadă istorică şi culturală. La cel de-al treilea subiect, elevilor li s-a cerut să redacteze un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte tema şi viziunea despre lume reflectate într-un text poetic studiat, aparţinând perioadei postbelice.

Urmează proba obligatorie a profilului
Sesiunea august – septembrie a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 27 august, cu proba obligatorie a profilului, şi vineri, 29 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării. Afişarea primelor rezultate se va face pe data de 1 septembrie, până la ora 12:00, urmând ca, în aceeaşi zi, să fie depuse contestaţiile, în intervalul orar 12:00 – 16:00. Soluţionarea contestaţiilor se va realiza între 2 şi 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie. La nivelul judeţului Gorj, au fost stabilite cinci centre de examen: Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi”, Colegiul Comercial „Virgil Madgearu”, Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” şi Colegiul Tehnic Nr. 2. Lucrărilor candidaţilor vor fi corectate în două centre de evaluare: Şcoala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” şi Şcoala Gimnazială „Voievod Litovoi”.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here