Peste 22.000 de pensionari gorjeni, scutiţi de plata impozitului

599

Începând de mâine, 1 februarie 2017, pensionarii din Gorj nu vor mai plăti contribuţiile la fondul de asigurări de sănătate, iar pensiile sub 2.000 de lei vor fi scutite şi de impozit. Mai precis, pentru pensiile mai mici de 2.000 de lei nu se vor mai plăti impozit de 16% şi nici contribuţii la fondul de asigurări de sănătate, de 5,5%.

De această măsură vor beneficia peste 22.000 de pensionari din judeţul nostru. Potrivit Danielei Negoiţă, directorul adjunct al Casei Judeţene de Pensii (CJPC) Gorj, la ora actuală există un număr de 22.513 pensionari care achitau impozit, însă ale căror venituri nu vor mai fi impozitate după 1 februarie. “Este vorba despre 22.513 pensionari care vor beneficia de scutire la plata impozitului. În prezent, defalcat, avem următoarele dosare aflate în plată: 77.019 dosare de pensii de stat, 4.049 sunt pensii CAP şi 1.219 sunt indemnizaţii de veterani de război”, a declarat Negoiţă.
Un act normativ publicat în Monitorul Oficial la începutul acestei luni, prevede că pensiile mai mici de 2.000 de lei vor fi scutite de impozitul pe venit. Prin urmare, începând cu luna februarie 2017, după ce impozitul va fi eliminat pentru pensiile de până în noul plafon, acestea vor creşte cu valoarea impozitului reţinut, banii urmând să ajungă în buzunarele pensionarilor. Conform unor date făcute publice de Casa Naţională de Pensii Publice, la începutul lui 2017 existau în România peste 1,2 milioane de persoane ale căror pensii se încadrează în limita plafonului de 2.000 de lei. Lunar, valoarea impozitului reţinut din pensiile acestora se ridica la peste 62 de milioane de lei.
Acelaşi act normativ stipulează faptul că plata CASS a pensionarilor va fi făcută din banii statului, nu din pensii. La fel ca în cazul impozitului, suma reţinută în prezent pentru sănătate va ajunge, începând de luna viitoare, în portofelele pensionarilor gorjeni.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here