Peste 2500 de doze de vaccin hexavalent au ajuns la DSP Gorj

467

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a primit, miercuri, 20 mai, peste 2500 doze de vaccin hexavalent. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, de luni se va face distribuţia la medicii de familie, urmând a se trece la imunizarea bebeluşilor.

Nu mai puţin de 52.000 de doze de vaccin hexavalent pentru imunizarea copiilor de 2, 4 şi 11 luni, din cele 571.500 achiziţionate, au fost furnizate, la începutul lunii aprilie, la nivel naţional de distribuitorul autorizat. La Gorj au ajuns recent în jur de 2500 de doze. „Am primit peste 2.500 doze de vaccin hexavalent. Acestea au ajuns la noi, miercuri, iar de luni începem distribuirea la medicii din judeţ, după care aceştia vor demara imunizarea”, a confirmat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
Bebeluşii care nu au fost vaccinaţi din cauza lipsei dozelor, vor fi imunizaţi de medicii de familie. Vaccinul hexavalent protejează sugarii de difterie, tetanos, pertussis (tuse convulsivă), hepatită B, poliomielită şi infecţii invazive produse de Haemophilus influenzae tip b. El se administrează copiilor la vârsta de 2, 4 şi 11 luni.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here