Peste 5.600 de gorjeni sunt diagnosticați cu boală ulceroasă

Peste 5.600 de gorjeni sunt diagnosticaţi cu boală ulceroasă, dintre aceştia 42 intrând în evidenţele medicilor în trimestrul I al anului în curs. Medicii se aşteaptă la o creştere a numărului îmbolnăvirilor, toamna fiind sezonul în care afecţiunile digestive se acutizează.

Boala ulceroasă este o afecţiune digestivă care se caracterizează din punct de vedere anatomic printr-o ulceraţie a mucoasei stomacului sau duodenului. Afecţiunea, în general, este mai frecventă între 20-50 de ani, dar se întâlneşte şi în afara acestei vârste. Potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, peste șase mii de persoane din judeţul nostru sunt diagnosticate cu boală ulceroasă. „Pe parcursul trimestrului I al anului în curs au intrat în evidenţele medicale 42 de pacienţi cu boală ulceroasă, iar la sfârşitul trimestrului au rămas în evidenţe 5.642 bolnavi”, confirmă Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
Simptomele caracteristice ale bolii ulceroase sunt durerile, arsurile, vărsăturile, mai ales cele cu conţinut acid. Durerea apare, de cele mai multe ori, în zona stomacului, dar poate să iradieze şi în spate sau în partea dreaptă a abdomenului.
Medicii recomandă persoanelor care ştiu că au probleme digestive să consume mai multe produse lactate, cu excepţia brânzeturilor fermentate, să consume carne fără grăsime, în special de pasăre, şi să evite alimentele hiperacide şi fructele, cum ar fi perele, merele sau strugurii.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here