Peste 50.000 lei încasaţi de la taximetrişti

671

Compartimentul Transport Public de Călători din cadrul Primăriei Târgu-Jiu a făcut ieri public raportul de activitate pentru primele şapte luni ale acestui an. Din raportul prezentat, reiese că la bugetul local s-a strâns suma de 50.400 lei din vizarea autorizaţiilor taxi şi a tichetelor de acces în staţii. Totodată, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie a.c., au fost înregistrate un număr de 22 de vehicule încasându-se suma de 2.800 lei.

La ora actuală, în municipiul Târgu-Jiu sunt înregistrate un număr de 350 de taximetre autorizate, din care 290 sunt taximetrişti independenţi şi 60 sunt operatori de transport în regim taxi.
Toate cele 350 de autorizaţii sunt atribuite, iar pe listele de aşteptare nu sunt înregistrate alte solicitări din partea societăţilor comerciale sau a taximetriştilor independenţi.
Nu doar încasarea de bani din autorizaţii sau înregistrări a fost preocuparea Compartimentului Transport Public de Călători, ci şi o serie de controale care au vizat dacă serviciile de transport deţin autorizaţii vizate la termen, dacă taxiurile sunt autorizate, dacă şoferii acestora deţin certificate de atestare a pregătirii profesionale.
Ca şi obiective, Compartimentul Transport Public de Călători, doreşte continuarea controalelor în domeniul taximetriei, verificarea în teren a legalităţii desfăşurării acestei activităţi, rezolvarea sesizărilor venite din partea cetăţenilor în acest domeniu, dar şi întocmirea de referate şi propuneri pentru proiecte de hotărâri care să ducă la îmbunătăţirea activităţii de transport persoane în municipiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here