Peste 700 de cadre didactice din Gorj s-au înscris la titularizare

426

Ministerul Educaţiei Naţionale a afişat lista candidaţilor care s-au înscris anul acesta la examenul de titularizare. Pe această listă se regăsesc numele a 706 cadre didactice din judeţul Gorj, care vor concura pentru ocuparea unuia dintre posturile scoase la concurs în învăţământul preuniversitar din judeţ.

Candidaţii care susţin anul acesta examenul de titularizare au putut să se înscrie la concurs până pe data 19 mai 2014. În perioada 21 – 23 mai, a avut loc validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidaţi sau împuterniciţii acestora, prin procură notarială în original (excepţie făcând absolvenţii promoţiei 2014, care îşi vor valida dosarele depuse după susţinerea examenelor de licenţă/dizertaţie, în perioada 14-16 iulie 2014), iar lista candidaţilor înscrişi a fost publicată în data de 26 mai. Pe această listă se regăsesc numele a 706 cadre didactice din judeţul Gorj. Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei, în perioada 26 mai – 27 iunie, aceştia vor susţine probele practice sau orale şi inspecţiile speciale la clasă, urmând ca în data de 21 iulie să se desfăşoare proba scrisă, organizată la nivel naţional. La nivelul judeţului Gorj, această probă se va desfăşura la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Târgu-Jiu. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 30 iulie. În urma acestora, va începe repartizarea candidaţilor în două etape. Prima etapă de repartizare va avea loc în şedinţă publică în data de 31 iulie, când vor avea prioritate candidaţii care au obţinut cel puţin media de repartizare 7.00 la concursul din sesiunea 2014, în ordinea descrescătoare a mediilor, pe posturile didactice publicate în vederea angajării pe perioadă nedeterminată. În 1 august va avea loc o nouă şedinţă publică, unde candidaţii cu media de minimum 7 vor fi repartizaţi pe posturi didactice rămase libere.
Cea de-a doua etapă de titularizare va avea loc în 4 şi 5 august, când candidaţii care au obţinut cel puţin nota 5 vor fi repartizaţi pe posturile cu durată determinată.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here