Peste 800 de gorjeni s-au vaccinat împotriva gripei

402

De la debutul campaniei de vaccinare antigripală şi până în prezent, peste 800 de persoane din judeţul nostru au fost imunizate. Cele mai multe doze au fost utilizate pentru vaccinarea personalului din spitale şi din instituţiile de ocrotire socială, dar şi de vârstnicii de peste 65 de ani. La ora actuală, în stocul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj mai sunt 719 doze de vaccin antigripal, iar în teritoriu sunt 3.863 doze ce aşteaptă să fie utilizate.

În urmă cu aproape două săptămâni, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a primit prima tranşă de vaccinuri antigripale, adică 5.400 de doze. Campania de vaccinare antigripală pentru sezonul rece 2012-2013 a debutat cu dreptul, fiind deja imunizate peste 800 de persoane din judeţul nostru. „Până în prezent s-au utilizat 211 doze pentru vaccinarea persoanelor din categoria 6 luni-64 de ani, în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice, 324 doze pentru categoria medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât din spitale cât şi din ambulatoriu, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire copii şi bătrâni, 255 de doze la persoanele de peste 65 de ani, 28 de doze la persoane adulte şi copii din instituţiile de ocrotire socială. În total, până la această oră au fost vaccinate 818 persoane”, a explicat Letiţia Manciu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Deşi, începând cu acest an, gravidele au fost incluse în categoriile de persoane care pot beneficia de vaccinare antigripală gratuită, până în prezent nicio gorjeancă însărcinată nu a cerut să fie imunizată împotriva gripei sezoniere.

Peste patru mii de doze, disponibile
Gorjenii care doresc să se vaccineze împotriva gripei pot solicita acest lucru. La nivelul judeţului nostru mai sunt disponibile peste patru mii de doze de vaccin. „Stocul disponibil este de 3.863 doze în teritoriu şi 719 la DSP”, confirmă purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Trebuie precizat că vaccinul antigripal nu este recomandat persoanelor cu hipersensibilitate la substanţele active, la oricare dintre excipienţi, la ou, la reziduuri din ou şi la proteine de găină. Durata imunităţii postvaccinare la tulpini similare sau strâns înrudite cu tulpinile vaccinului oscilează, dar este de obicei între 6 şi 12 luni.

Categoriile de persoane vizate de campanie
Ca în fiecare an, şi de această dată vor fi vaccinate persoanele de peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli renale, diabet zaharat, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medico-sanitar. Vaccinarea antigripală nu este obligatorie, ea făcându-se doar la cerere. În plus, începând din acest an, vaccinarea antigripală este recomandată şi gravidelor. Campania de imunizare se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi. Conform recomandărilor medicale, imunizarea populaţiei trebuie să fie făcută în perioada preepidemică, respectiv în lunile octombrie – decembrie.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here