Peste 900 de gorjeni au solicitat carduri europene de sănătate

De la începutul acestui an şi până la mijlocul lunii iunie, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a eliberat 910 carduri europene de sănătate. Pentru 32 dintre acestea, solicitările au venit pe e-mail-ul instituţiei.

Cardul european reprezintă documentul care conferă titularului asigurat dreptul la prestaţii medicale necesare în cadrul unei şederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene. Acesta se eliberează asiguratului gorjean de către CJAS Gorj, în urma unei solicitări depuse la sediul instituţiei sau prin e-mail. Peste nouă sute de persoane din judeţul nostru au solicitat eliberarea unui astfel de card. „910 carduri de sănătate am eliberat de la 01.01 până la mijlocul lunii iunie, dintre care 32 prin mail”, a confirmat Daniel Bondoc, preşedintele CJAS Gorj.

Valabile şase luni
Eliberarea cardului european se face la cererea persoanei asigurate. Acesta poate fi folosit numai pe teritoriul statelor membre UE/SEE. Pentru a obţine acest document, persoanele asigurate trebuie să facă o solicitare în acest sens către Casa de Asigurări de Sănătate de care aparţin. Cardurile au o valabilitate de şase luni de la data emiterii şi acoperă acordarea îngrijirilor medicale de imediată necesitate. Cardul european nu acoperă situaţia în care o persoană pleacă într-un alt stat membru al UE/SEE pentru a beneficia de tratament medical.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here