Peste şase tone de cărbune, confiscate de poliţişti

Peste şase tone de cărbune fără documente de provenienţă au fost confiscate marţi de poliţiştii din Tânţăreni. Şoferul autoutilitarei în care a fost descoperit cărbunele s-a ales cu o amendă de 500 lei.

În cursul zilei de 13 ianuarie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ţânţăreni au depistat pe D.E.79 – Ţânţăreni un bărbat în vârstă de 47 ani, din comuna Bâlteni, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 6.220 kg bulgări de cărbune lignit, fără să deţină documente legale de provenienţă.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr.12/1990-Rep, iar ca măsură complementară s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a întregii cantităţi de cărbune.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here