Pistol găsit în timpul unor lucrări la acoperişul unei case din Godineşti

456

O femeie din Godineşti care înlocuia ţigla la acoperişul casei sale a avut surpriza să dea peste un pistol. Femeia a anunţat imediat poliţiştii, iar arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
În cursul zilei de 2 decembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au fost sesizaţi de o femeie, de 38 de ani, din comuna Godineşti, cu privire la faptul că, în timp ce înlocuia ţigla de pe acoperişul casei, a găsit un pistol. “Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că pistolul găsit este unul din metal, uzat, cu butuc, fără cartuşe, fără serie şi în stare de nefuncţionare, fiind ridicat în vederea continuării cercetărilor”, a anunţat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here