Plângere PDL la DNA, pentru primarul Răgman

728

Aşa-zisele ilegalităţi crase făcute în ultimii ani, pe raza localităţii, de către primarul comunei Prigoria, Emil Răgman, constituie cuprinsul unei plângeri penale transmise DNA Bucureşti, mai exact primului-procuror Codruţa Kovesi, de către unul dintre consilierii comunei. Valeriu Cotojman, consilier PDL, îl acuză pe edilul în exerciţiu că ar fi iniţiat investiţii mari în comună pe care nu le-a finalizat, deşi banii s-au alocat din bugetul local şi s-au şi cheltuit. Dosarul penal face referire şi la două proiecte cu fonduri europene legate de un drum şi o îndiguire de pârâu, nerecepţionate nici în prezent, deşi au fost începute în anul 2012. Nu este însă singura plângere făcută împotriva primarului de Prigoria de alesul PDL, acesta sesizând şi alte ilegalităţi similare şi la organele penale din judeţul Gorj, fără însă ca edilul cercetat să primească vreo soluţie care să-i fie nefavorabilă.

Emil Răgman, primarul de Prigoria, este acuzat, printre altele, că ar controla la sânge Consiliul Local, mai ales după ce ordonanţa traseiştilor i-a îmbogăţit organizaţia pe care o conduce cu încă cinci consilieri. Adică pe lângă cei 3 consilieri tradiţionali ai PSD, de partea lui Răgman au trecut, la finalul anului trecut, şi trei consilieri PNL, unul PDL şi unul PPDD. PSD-ul la Prigoria are astfel 8 consilieri locali, PDL-ul are 3, PRM are 1 şi Partidul Verde, unul. Din acest motiv, toate proiectele edilului, bune sau rele, trec ca prin brânză în Consiliul Local Prigoria, edilul neavând emoţii, susţine reclamantul Cotojman, să propună în acest organism “orice aberaţie care se poate transforma în proiect aprobat”.
Şi înainte de majorarea numărului de consilieri trecuţi de partea sa, Răgman tot controla Consiliul Local, mai susţine Cotojman, organism care a aprobat în ultimii ani, proiecte legate de investiţii aflate acum la limita penalului. Una dintre investiţiile în cauză, trecute în plângerea consilierului PDL, Valeriu Cotojman, este şi cea din 2014 legată de forarea unui puţ în satul Călugăreasa, în valoare de un miliard de lei vechi, care nu s-a realizat în prezent.

img666Zece puţuri la Călugăreasa plus încă unul
În satul Călugăreasa, povesteşte edilul local, există la ora actuală zece puţuri. Patru sunt echipate cu pompe care alimentează bazinele cu apă pentru comuna Prigoria, restul şase sunt în conservare. În loc să le reactiveze pe cele deja existente, dar nefolosite, primarul Răgman a decis la începutul lui 2014 să mai bage bani într-un puţ, motivând că în caz de secetă apa nu ar putea alimenta comuna, prin cele patru puţuri. A propus cheltuirea a un miliard de lei vechi pentru forarea şi echiparea cu pompe a puţului numărul 11 din Călugăreasa şi cu numărul 5 pentru bazine.
Banii s-au aprobat, evident, dar la un an după, lucrarea nici măcar nu a fost începută. “Miliardul nu ni s-a comunicat dacă a fost cheltuit sau nu. Am cerut chiar primarului să îmi arate unde a forat puţul, dar acesta a refuzat. Acum poate îl arată şefei DNA”, a declarat Cotojman.

Lia, regularizată de mântuială
Consilierul susţine că tot în 2014, Consiliul Local a alocat, la cererea lui Răgman, 800 de milioane de lei vechi pentru regularizarea pârâului Lia dar lucrarea s-a făcut parţial fără să se respecte proiectul. “Am sesizat şi despre asta la DNA deoarece nu ştiu dacă banii aprobaţi de CL s-au cheltuit toţi sau nu. Ştiu doar că lucrarea s-a făcut parţial, lasă de dorit, şi există oameni afectaţi pentru că pârâul nu a fost regularizat cum trebuie. Directorul unei bănci din Cărbuneşti, care locuieşte în zonă, s-a trezit cu apele în curte, acesta sesizând Consiliul Local să ia măsuri. Primarul nu ne dă niciun fel de explicaţii chiar dacă lucrarea s-a făcut cu bani publici”, a mai spus Cotojman.

foto 003Podul de la Câlnic, cârpit cu peste 2 miliarde
Primarul a mai alocat 2 miliarde două sute de milioane de lei vechi pentru podul de peste pârăul Câlnic, pe drumul Prigoria-Bucşana, pentru nişte lucrări de renovare. Dar este acuzat acum că a făcut din lucrare doar 10 mp, adică s-a cârpit acolo betonul, şi atât. “Nici pentru lucrarea aceasta nu a dat explicaţii cum nu a făcut-o dar nici pentru amenajarea drumului din satul Negoieşti. În acest caz a dat 2,6 miliarde pentru reabilitarea drumului sătesc din Negoieşti, de la şcoală până pe o uliţă, dar nu s-a realizat nimic. În noiembrie s-au aprobat banii dar prin Negoieşti oamenii circulă tot prin gropi”, a mai spus consilierul.

Lemne de 1,2 miliarde pentru primărie şi şcoli
Consilierul pune sub semnul întrebării şi sumele mari de bani alocate anual pentru cumpărarea de lemne pentru încălzirea primăriei şi a celor 5 şcoli din comună. “Anul trecut s-au alocat pentru lemne 1,2 miliarde, la fel şi în 2013. Consider că suma este exagerat de mare, mai ales că lemnele nu le-am văzut şi bănuim că de fapt nici nu s-a cumpărat cantitatea aprobată. Adică, eu cred că s-a cumpărat mult mai puţin dar restul de bani s-au băgat în buzunarul celor care au învârtit afacerea. Primarul refuză să ne spună care este firma de unde a achiziţionat lemnele şi ce cantitate a transportat firma în cauză, la Prigoria. Am întrebat contabila primăriei dacă a achitat lemnele, mi-a spus că da, dar nu a vrut să-mi spună de la ce firmă le-a cumpărat”, a mai completat alesul PDL.

Votanţii primarului, de la 416, plătiţi în timp ce lucrează în străinătate
Democrat-liberalul, care susţine că ar fi fost ameninţat verbal de edil că va fi împuşcat de către acesta, susţine că ilegalităţile lui Răgman ar fi şi mai multe. Primarul este acuzat că i-ar ţine în braţe pe anumiţi angajaţi de la 416 care, în timp ce sunt plătiţi de primărie, prestează în străinătate, sau munci sezoniere, la cules de ciuperci, şi câteodată chiar pe moşia primarului, de la Zorleşti.
“Primarul deţine la primărie trei autoturisme. Două dintre ele sunt permanent parcate în faţa primăriei iar un Papuc stă permanent în curtea şoferului Ion Staicu. Din 2011 stă maşina asta acasă la şofer, în timp ce pentru aceste maşini se întocmesc zilnic foi de parcurs pe baza cărora se plăteşte, din bani publici, combustibil şi piese de schimb. Piesele se folosesc la maşinile primarului pentru că el are acasă acelaşi tip de maşini ca cele de la primărie, iar banii se bagă în buzunarele celor care întocmesc foile de parcurs. Primăria mai are şi două utilaje care sunt folosite cam tot aşa. Maşinile stau periodic la ferma primarului şi pe la apropiaţii acestuia”, mai explică consilierul.

Consumabile de la firmele aleşilor!
Omul susţine, de asemenea, că primarul ar băga bani publici şi în buzunarele unora dintre consilieri. “Cumpără consumabilele, materiale sanitare, cadouri pentru sărbători de la firmele consilierilor săi”, a spus Cotojman.
“În 2012 printr-un proiect pe fonduri europene a fost finanţată drenarea cursului pârâului Câlnic, abătându-se de la proiect. Firma câştigătoare nu a realizat însă toate lucrările fapt ce a dus la prăbuşirea digului în zona cătunului Ţoţoi, din satul Călugăreasa. Lucrarea a fost plătită cu 2,4 miliarde de lei vechi. Preşedintele comisiei de supraveghere şi recepţie a lucrării a decedat între timp şi a fost înlocuit de primar cu un alt cetăţean, fără aprobarea Consiliului Local. A trecut peste consilieri de teamă că vom vedea noi pe ce s-au dat banii. În 2013 însă s-a văzut cât de bine s-a realizat lucrarea când s-a prăbuşit digul, pe porţiuni, la Ţoţoi.”, a spus alesul.

Aproape 7 miliarde pentru un drum sătesc
“De altfel, tot pe fonduri europene, în 2012, s-a alocat aproape 5 miliarde pentru drumul sătesc ce uneşte Bucşana de cătunul Grui, preşedintele comisiei de supraveghere fiind fostul consilier local, Butaru Viorel. Menţionez că acest drum trebuia să se facă pe unul de pământ dar cu doi ani înainte acesta a mai fost balastat de firma lui Octavian Căpăţână, cu suma de 1,8 miliarde”, a declarat consilierul.
Acesta consideră că sesizările sale, trimise prim-procurorului DNA, Codruţa Kovesi, îl va determina pe edil să fie mult mai precaut cu felul în care chletuie banii publici.
A.Stoica

1 COMENTARIU

  1. Asteptam ca DNA sa-si faca prezenta si la Prigoria., trebuie sa se faca dreptate odata. Acest primar a fost tinut ,,in brate” incepand cu Mischie si terminand cu Calinoiu, in 16 ani a facut ce a vrut in aceasta comuna, s-a considerat ca pe propria mosie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here