Plouă, oh, da… plouă. Și ce dacă?

Pe mine ploaia mă inspiră. Poate ar trebui să plouă mai des. Auzi persoane care spun că ploaia le deprimă. Oare așa să fie? Și cum se manifestă depresia mai exact? Oare englezii sunt cei mai depresivi oameni? Nu cred. Și-au făcut un obicei din a-și lua umbrela zilnic cu ei. Se adaptează. Și ce dacă plouă? Mai spală străzile, gândurile negre, sufletele oamenilor. Ne dă prilej de meditație. Îți poți organiza mai bine lucrurile prin casă, poți încerca ceva nou, gen să pictezi, să compui o melodie, să vizionezi un film bun, să încerci o rețetă nouă. Dacă viața îți dă ploaie, tu așteaptă și bucură-te de curcubeu! Într-o zi ploioasă am hotărât să fac o plimbare prin oraș și să aleg un alt traseu decât cel obișnuit căci, mi-am amintit citatul lui Einstein conform căruia: ”Nebunia înseamnă să faci mereu același lucru și să te aștepți la rezultate diferite”. Eu m-am gândit că n-am cum să-l contrazic pe Einstein și m-am hotărât să-i urmez sfatul începând prin a face lucruri diferite precum să schimb traseul pe care îl urmez de obicei. Mergeam împreună cu nelipsitele mele gânduri, bucurându-mă de faptul că mă aflu în aer liber, căci am realizat și faptul că nu stau suficient la aer când, dintr-odată aud o bubuitură. Întorc capul în spate și ce să vezi? Un câine lovit de o mașină se prăbușea pe asfaltul umed. N-a urlat, doar s-a auzit un zgomot puternic. Șoferul mașinii care l-a lovit n-a oprit, precum nici alți șoferi ai mașinilor care treceau pe acolo. Doar ocoleau câinele căzut pe asfalt. Oare nu urlă conștiința în niciunul dintre noi? Atâta suflet ne-a mai rămas încât să fim indiferenți și la un biet animal?
prof. Camelia Deaconescu