Poiana lui Mihai, în straie de sărbătoare! 86 de ani de la amplasare monumentului închinat lui Mihai Viteazul

992

Poiana lui Mihai din Schela este plină acum de gorjenii și hunedorenii veniți încă de ieri să participe la manifestările din acest loc istoric al județului Gorj. După focul de tabără și vizionarea în aer liber a filmului ,,Mihai Viteazul” cei care și-au petrecut noaptea la cort așteaptă acum punctul culminant al evenimentului ce va fi realizat în jurul monumentului ridicat în poiană în 1932. Lor li s-au alăturat reprezentanți ai autorităților locale și județene și a armatei, ISU, IPJ, actori ai Teatrului Elvira Godeanu și artiști ai Doina Gorjului, toți implicat în aceste manifestări. În poiană va fi dezvelit monumentul închinat marelui Voievod, la 86 de ani de la amplasare, se va susține un moment religios și se va reinterpreta momentul trecerii domnitorului pe aceste meleaguri.

 

Povestea lui Mihai Viteazul
În toamna anului 1600, Mihai Viteazul era într-o situaţie fără ieşire după ce în acelaşi an fusese voievodul tuturor românilor. După ce pierduse Transilvania şi Moldova, dar şi o parte a Ţării Româneşti, voievodul era la limita rezistenţei.Retras în Oltenia şi părăsit chiar de Buzeşti, Mihai va decide să ceară ajutorul împăratului habsburgic. Aşa că în toamna anului 1600 el trece în Ardeal prin zona Schela-Sâmbotin, singura practicabilă la vremea aceea. Însoţit de puţini colaboratori, Mihai coboară spre Petroşani, iar de aici în Ţara Haţegului, ferindu-se a fi reperat de gărzile generalului Basta, stăpân peste toată Transilvania la vremea aceea.
Prin Deva, Beiuş, Oradea, Debreţin, Tokay, Caşovia şi Bratislava, ajunge la Viena (12 ianuarie 1601), iar de aici la Praga, unde se afla Rudolf al II-lea. De-a lungul mai multor întâlniri şi urmare unor rapoarte exacte privind situaţia reală a noii configuraţii politico-strategice din regiunea carpato-dunăreană, Mihai reuşeşte să lămurească administraţia imperială şi pe însuşi împăratul, încredinţându-i-se misiunea restabilirii situaţiei în Transilvania. Aici nemeşii îl izgoniseră pe Basta, readucând pe tronul Principatului, pentru a treia oară, pe Sigismund Bathory. Se cunosc evenimentele, revenirea spectaculoasă a lui Mihai Viteazul va fi curmată mişeleşte din ordinul generalului Basta. Gorjenii, cu Buzeştii revenind în tabăra domnitorului, îl vor aştepta în zadar.
Legenda spune că la Schela a murit calul lui Mihai Viteazul, semn că  animalul a prevestit pericolul care-l păştea la trecerea peste munţi. Acolo, calul marelui voievod a murit pe loc, dar Mihai Viteazul a ignorat semnele şi şi-a continuat drumul pe jos. El a trecut spre Transilvania înfruntând soarta care urma să-i curme viaţa peste doar opt luni. Exact în locul în care se spune că a poposit pentru ultima dată Mihai Viteazul a fost ridicat un monument în anul 1932.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here