“Moşierul” DD a vrut să cumpere Oltchim cu conturile goale

1399

Declaraţia de avere a candidatului pe Colegiul 6 de Deputaţi, Dan Diaconescu, confirmă faptul că acesta nu avea nici măcar un milion de euro pentru a cumpăra Oltchimul. Pentru a achiziţiona acţiunile Oltchim, Dan Diaconescu a precizat că scoate din “conturile personale”, 45 de milioane de euro. Conform declaraţiei de avere depusă la Biroul Electoral Judeţean Gorj, acesta are doar 200.000 de euro în conturi.

Liderul PP-DD, Dan Diaconescu, care candidează pentru un mandat de deputat în Colegiul 6 din Târgu-Jiu deține nouă terenuri intravilane și trei case, precum și conturi în care a strâns 230.000 de euro, potrivit declarației de avere depuse la Biroul Electoral Județean. Cele mai mari terenuri deținute de Diaconescu sunt unul de 755 de metri pătrați, în comuna Babana, județul Argeș și unul în Străulești, de 553 de metri pătrați. De asemenea, Diaconescu mai are un teren de 300 de metri pătrați în Snagov și șase terenuri mai mici în București.

Trei case şi nouă terenuri
Candidatul PP-DD are trei case cu suprafețe de 506 metri pătrați, 301 metri pătraţi, respectiv 225 de metri pătrați, toate în sectorul 1, din București. Diaconescu mai dispune și de un centru comercial, în sectorul 6, deținut în coproprietate cu Luiza Mărgărit.
Candidatul nu a trecut niciun autoturism în declarația de avere, însă deține bijuterii care valorează 50.000 de euro. Diaconescu are și două conturi de 132.000 de euro, respectiv 102.000 euro.

200.000 de euro în conturi!
Dan Diaconescu ar fi vrut să cumpere acţiunile la Oltchim cu 200.000 de euro. Aceştia sunt singurii bani pe care Diaconescu i-a declarat în conturile personale. Cât privește veniturile, Diaconescu a câștigat 12.972 lei în ultimul an fiscal, pentru servicii de consultanță acordate companiei Oglinda Television, plus un comision de 30.000 de euro obţinut de la aceeaşi societate.
Gabriela Mladin

Pentru a vedea integral declaraţia de avere a lui Dan Diaconescu daţi clic pe poze

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here