Aleşii Gorjului, membri în diferite comisii parlamentare

453

Prima zi de muncă la Parlament a fost una în care mai noii sau mai vechii deputaţi de Gorj au depus jurământul şi au devenit membri în câte o comisie parlamentară, fiecare dintre acestea fiind cu importanţa ei. La Senat Toni Greblă a devenit vicepreşedinte la Comisia Juridică, după ce funcţia de preşedinte, pe care a deţinut-o în ultimii patru ani, i-a revenit, prin protocol, liberalului Tudor Chiuariu, ales senator la Mehedinţi.

Pe celălalt Colegiu din judeţ, Dian Popescu şi Tudor Barbu au ajuns amândoi în Comisia de Apărare şi Siguranţă Naţională, senatorul PPDD fiind chiar secretar al acestei comisii.
Secretar este şi Scarla Iriza la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, comisie la care orice român poate să scrie şi să îşi spună necazurile. Vasile Popeangă a rămas în continuare activ în Comisia de Buget Finanţe, în timp ce Mihai Weber a fost prins în Comisia de Apărare. Celălalt deputat al PSD, dr. Camelia Khraibani, va face parte din Comisia de Sănătate, în timp ce aleşii PPDD Niculina Mocioi şi Răzvan Rotaru vor activa în comisiile juridică şi de mediu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here