ALO îşi face filială şi la Gorj

681

Un nou partid apărut pe scena politică românească, Alianţa Lege şi Ordine, îşi face filială şi la Târgu-Jiu, deşi deocamdată nu se ştie cine se va ocupa de organizaţia din judeţul nostru. Liderul partidului este Constantin Dinu, care în trecut a candidat la Preşedinţia României din partea Partidului Republican, el prezentându-se la vremea respectivă ca fiind un fost şef al unui serviciu secret, serviciu despre care nu a oferit mai multe amănunte.

Dinu vine mâine dimineaţă la Târgu Jiu însoţit de unul dintre importanţii lideri ai masonilor din România şi nu numai, gorjeanul Constantin Bartolomeu Săvoiu, general în rezervă, implicat şi el în politică în anii trecuţi, când era alături de PDL şi de preşedintele Traian Băsescu în perioada crizei economice. Cei doi vor participa la hotel Ana la o conferinţă de presă, unde vor vorbi probabil şi despre cine se va ocupa de organizarea viitoarei filiale de la Gorj a ALO. Partidul lui Dinu şi Săvoiu are în rândurile sale foşti ofiţeri de informaţii şi membri ai Masoneriei, ALO fiind prezentat de liderii săi ca un partid de centru dreapta. “Este o doctrină pe care o promovează Obama în America şi a avut succes, pe care o promovează Angela Merkel în Germania, în Anglia – Tony Blair şi nu numai (…) În plus, noi credem în forţa intelectualităţii ştiinţifice, ca a patra putere în stat, care astăzi, în epoca societăţii informaţionale, este capabilă să creeze o mare plusvaloare”, a declarat Gheorghe Dinu în momentul înfiinţării partidului.
Gelu Ionescu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here