Căruntu rămâne vicepreşedinte al PPDD, Petrescu vrea prim-vice

399

caruntu„Suspendat din funcţia de preşedinte al filialei Gorj a Partidului Poporului Dan Diaconescu, aceasta este calitatea pe care o am în momentul de faţă la nivel de judeţ”, asta spune Constantin Căruntu despre situaţia sa politică.

Dat ca demisionar sau demis din funcţia de conducere, acesta afirmă că a încercat în urmă cu câteva săptămâni să îşi dea demisia din funcţia de preşedinte al filialei, dar la nivel central hârtia trimisă de el nu a primit nici măcar număr de înregistrare. Căruntu nu ştie de ce nu i-a fost acceptată demisia, fiind foarte posibil ca şefii de la Partidul Poporului să nu fi găsit încă un înlocuitor pe măsura aşteptărilor lor, deşi zvonuri despre posibili pretendenţi sunt cu grămada. Până la clarificarea situaţiei viitorului preşedinte al PPDD Gorj, Căruntu rămâne membru al partidului şi nu unul oricare, ci unul care este vicepreşedinte la nivel naţional. „Eu am fost ales la sfârşitul anului trecut şi vicepreşedinte la nivel naţional, dar şi preşedintele filialei judeţene. Nu prea puteam să le am pe amândouă şi atunci eu optasem pentru funcţia de la nivel central. A venit decizia de suspendare în cursul acestei zile, lucrurile s-au lămurit în privinţa mea. Rămân vicepreşedintele PPDD, dar nu ştiu cine îmi va lua locul la nivel judeţean”, spune Căruntu.

Gelu Ionescu

Candidatură şi funcţie de conducere la PPDD

petrescuConservatorul-şef Ilie Petrescu vrea şi el o funcţie de conducere la PPDD nu degeaba a bătut drumurile până la Bucureşti să obţină acces la candidatură şi chiar locul de preşedinte al PPDD Gorj. Cum în locul lui Căruntu este vehiculat numele lui Mihai Prunariu, se aude că Petrescu vrea locul de prim-vicepreşedinte al organizaţiei. Vineri la sediul PPDD Gorj este programată însă o şedinţă de Birou Executiv al PPDD în care se va stabili ce vor face cei rămaşi în conducerea organizaţiei, joi făcându-se eforturi pentru ca reprezentanţii PPDD Gorj să afle de la conducerea centrală a partidului cine le va veni şef la PPDD.

A.S.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here