Câteva consideraţii asupra vizitei preşedintelui Băsescu în Chile şi Peru

599

Recenta vizită a preşedintelui României în Chile cu ocazia întâlnirii dintre grupul de ţări care formează UE şi ţările Americii Latine a condus prima dată în Chile la redescoperirea unor vechi relaţii dintre România şi ţările Americii Latine, la cunoaşterea culturii chiliene, preşedintele nostru fiind încântat de poeziile-imn ale marelui poet Pablo Neruda adresate femeilor.

Acest stat situat în extremitatea sud vestică a Americii de Sud a cunoscut atât cutremure sociale (asasinarea lui Salvador Allende în 1973 şi înlocuirea lui cu generalul-dictator Pinochet care a anulat toate reformele sociale făcute de Allende; menţionez că în acele momente fostul preşedinte român era într-o vizită pe acest continent şi derularea acestor evenimente l-a împiedicat să aterizeze la Santiago de Chile).
Preşedintele Băsescu a mers în continuare în Republica Peru la invitaţia preşedintelui acestei ţări şi cu această ocazie s-au pus bazele unor contacte comerciale între aceste ţări.
Preşedintele peruan a spus că vrea să cumpere medicamente din România iar preşedintele nostru în alocuţiunea sa a spus că România poate să livreze microhidrocentrale, utilaj petrolier, utilaj feroviar, etc.
Această vizită consider că a fost un lucru pozitiv pentru România, fiind de altfel printre puţinele vizite ale preşedintelui ţării la antipozi.
Gh. Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here