,,Circul pleacă, Târgu-Jiul rămâne!” – 68% dintre târgujieni au votat Victor Ponta şi USL

931

Victor Ponta este, în continuare, deputat de Târgu-Jiu, acesta câştigând duminică al treilea mandat, de data aceasta cu 68% din voturi, potrivit sondajelor de opinie făcute la ieşirea de la urne. Târgujienii au conştientizat momentul, au ieşit masiv la vot şi au votat Victor Ponta deputat. Pentru acest lucru premierul le-a mulţumit duminică seara tuturor, asigurându-i că de astăzi cetăţenii oraşului îşi vor regăsi liniştea, circul promovat o lună de zile de Dan Diaconescu urmând să plece din municipiu.

,,Mulţumesc celor din Târgu-Jiu şi Gorj.(..) Circul pleacă, Târgu-Jiul rămâne”, a declarat Victor Ponta la finalul discursului său susţinut în municipiu la o jumătate de oră de la închiderea urnelor. ,,Mulţumesc celor care au avut încredere în USL şi au votat cu gândul la viitor nu la trecut”, a mai declarat Ponta, care nu i-a uitat pe cei care l-au sprijinit, autorităţile locale şi judeţene din municipiul şi judeţul nostru. ,,Mulţumesc celor care m-au susţinut în mod direct”, a completat premierul care a anunţat că va începe negocierile cu UDMR pentru noul Guvern.

USL-ul a câştigat în Gorj, ARD-ul intră la redistribuire
Nu numai Ponta a câştigat la Târgu-Jiu, candidaţii USL au închis şi ei o parte dintre Colegii. Candidaţii au rămas însă la numărarea voturilor în zonele arondate acestora.
În paralel Dan Diaconescu s-a declarat învingător în Colegiul 6 deşi în sondaje procentul său anunţat a fost de 28%. La ora 18.00, în Gorj prezenţa la urne a fost de 47,68%.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here