Politic

Colegiul Director al PDL Gorj, în prezenţa europarlamentarului Marinescu

 | 30 iunie 2013, 19:18 | 0 comentarii | 

Colegiul Director Județean (CDJ) al Partidului Democrat Liberat Filiala Gorj s-a întrunit joi la şedinţă participând 193 de persoane din care 82 membri erau membri ai acestui organism. În cadrul şedinţei s-a făcut analiza situației aleșilor locali, a activității Biroului Permanent Județean, stadiul pregătirii pentru alegerile interne și au fost desemnați , prin vot, participanții la Consiliul Național de Coordonare al partidului, care va avea loc sâmbătă, la București.

Semnatura eletronica CertDigital

Potrivit unui comunicat de presă al PDL Gorj, “delegația de la Gorj, care va participa la Consiliul Național de Coordonare va fi compusă din 11 persoane, din care 5 de drept: Dan Vîlceanu, președinte PDL Gorj, Ana Purcăreanu, președinte Organizația de Femei a PDL Gorj, Constantin Brănescu, președinte Organizația de Tineret a PDL Gorj, Dan Cornoiu, președinte al Organizației Oamenilor de Afaceri a PDL Gorj și Cajvanariu Constantin, președinte al Organizației Persoanelor Vârstei a Treia a PDL Gorj. Colegiul Director Județean al PDL a desemnat, prin vot, alte 6 persoane delegate: Dumitru Modrea, reprezentat Colegiul nr.1, Puiu Diaconescu, Colegiul nr.2, Marcel Iacobescu, Colegiul nr. 3, Ion Dobrițoiu, Colegiul nr. 4, Gheorghe Grivei, Colegiul nr.5 și Eduard Berca , Colegiul nr.6”.

Calendarul alegerilor interne, anunţat în CDJ
Alegerile în cadrul PDL se vor organiza astfel: în perioada 1 iunie -31 august au loc alegeri pentru Birourile Organizațiilor Secțiilor de Votare, în perioada 1 septembrie -30 octombrie vor avea loc alegeri pentru Birourile Politice Locale, pe 2 noiembrie vor avea loc alegeri pentru desemnarea Biroului Politic Local al Organizației Municipale Tg-Jiu, iar în data de 16 noiembrie pentru desemnarea Biroului Politic Județean.
În cadrul Colegiului Director Județean au mai fost desemnați lideri ai consilierilor locali PDL, pentru fiecare localitate.
La ședința Colegiului Director Județean a participat și vicepreședintele PDL pe Regiunea Sud-Vest Oltenia, europarlamentarul Marian Jean Marinescu, vicepreședintele grupului Partidului Popular European al Parlamentului European. Marinescu a invitat fermierii gorjeni la un seminar care va avea loc în data de 5 iulie, la Craiova, reuniune în cadrul căreia se vor căuta soluții pentru sprijinirea fermierilor în vederea accesării de fonduri europene, pe programe finanțate de U.E.
A.S.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL