Politic

Constituţia lui Băsescu: atac violent la sistemul democratic din România!

 | 10 ianuarie 2012, 15:43 | 0 comentarii | 

BasescuNu am început bine anul 2012 că preşedintele României, în exerciţiu, se grăbeşte, forţând adoptarea noii Constituţii. Iar dacă acest lucru se va şi întâmpla, putem vorbi chiar de o Constituţie a lui Traian Băsescu, al cărui conţinut se rezumă până la urmă la statuarea unei democraţii minimale şi alunecarea spre totalitarism, izvorâtă din însăşi caracterul obsesiv-dictatorial al personajului amintit, din nefericire încă preşedintele României.

Semnatura eletronica CertDigital

Mai concret, se doreşte a exista un şef absolut care să supervizeze totul şi să aibă putere deplină asupra tuturor instituţiilor statului, dar fără a şi putea fi tras la răspundere ca preşedinte. În acest Boccontext, Parlamentul, Executivul, justiţia şi celelalte structuri instituţionale ale statului ar avea doar un simplu rol decorativ, cu atât mai mult cu cât, din punct de vedere politic, şeful statului, cel ce se doreşte a fi unsul “ divinităţii “ în România ar urma să fie sprijinit de un singur partid “ atotputernic “ şi docil, plasându-şi samavolnic oamenii în toate posturile cheie, publice şi de conducere, cu putere de decizie. Cu alte cuvinte, mai degrabă, preşedintele Băsescu forţează a prezenta noua Constituţie aşa cum vrea muşchii săi, găsindu-i explicaţia, în primul rând, în frica “din vie“, că PDL-partidul lui de suflet va pierde alegerile şi automat s-ar clătina şi scaunul Măriei sale, conform actualei Constituţii. Apoi, adoptarea noii Legi fundamentale, după chipul şi asemănarea stăpânului, ar pune în mişcare modificarea de legi, în lanţ, inclusiv legea alegerilor parlamentare, ce urmăreşte la rândul ei un Legislativ cu doar 300 de parlamentari şi o singură cameră, dominată de PDL şi apărată de o justiţie mascată, controlată politic. Deci, se umăreşte practic reducerea drastică a autorităţii Parlamentului, guvernului, justiţiei şi a celorlalte puteri în stat, vizavi de creşterea puterii Preşedintelui, cel care preia, în primul rând, atribuţiile (nu şi răspunderile!) principalelor instituţii cu putere de decizie. Ar urma apoi modificarea pe bandă rulantă a legilor existente, chipurile, să se conformeze noii Constituţii. Între altele unele fiind de tot hazul şi… necazul, de vreme ce preşedintele Băsescu ne explica, bunăoară, că el a renunţat la prevederea conform căreia, dacă referendumul infirmă suspendarea preşedintelui de către parlament, acesta să fie dizolvat. “Generozitatea“ o explica astfel chiar domnia sa: “există riscul, că în situaţia actuală, Curtea confirmă: “da, preşedintele a încălcat grav Constituţia“, şi la referendum, preşedintele să câştige. Şi atunci dizolvi Parlamentul, în condiţiile în care totuşi Parlamentul a avut dreptate “.Aţi înţeles!? Ceea ce nu explică Băsescu este de ce mai este nevoie de referendum, dacă mai importantă este Curtea Constituţională, împănată cu jurişti ce nu sunt promovaţi pe criterii de competenţă şi moralitate, ci cu inşi ce apară în “numele legii“ un ghiveci de interese partizane şi meschine. Numai că România are nevoie de mai multă democraţie parlamentară tocmai pentru limitarea posibilităţii ca o persoană cu porniri dictatoriale (vezi cazul Băsescu) să aibă mijloacele pentru a-şi impune voinţa. Iată de ce, sau mai exact, avem nevoie de o adevărată republică parlamentară şi nu prezidenţială, de un parlament bicameral, în care atribuţiile celor 2 Camere să fie bine stabilite, după cum şi de o veritabilă independenţă a justiţiei, cu un CSM suveran şi competent, fără ingerinţe politice, şi până la urmă fără o Curte Constituţională care “să clocească“ tot felul de interese oculte. Şi cea mai bună dovadă e, că abuzurile şi ilegalităţile abundă, devenind un mod de lucru şi o obişnuinţă a Puterii actuale. Aşa se întâmplă şi cu Proiectul de buget pe 2012, care nu va reuşi să urnească economia din loc, prin investiţii în unităţi productive care să aducă plus-vlaoare, dar va adânci şi mai mult sărăcia în România în perioada următoare. După cum şi-a asumat amânarea şi apoi comasarea alegerilor, venind cu o justificare penibilă, vezi Doamne, se vor face economii de circa 23 milioane de euro la bugetul statului. În schimb guvernul Boc nu a fost capabil să cheltuie cele peste 800 milioane euro, blocate acum de Uniunea Europeană, ca să nu mai vorbim de sumele imense pe care le propune a le risipi cu achiziţii ale administraţiei publice şi cu aşa zise investiţii locale, pentru primarii Coaliţiei şi clientelele oamenilor de afaceri care au sponsorizat PDL şi pe Băsescu la alegerile anterioare şi vor avea bani ca să-i sponsorizeze şi la alegerile viitoare.

Comasarea alegerilor, o ciupercărie de false platforme politice

În plus, comasarea alegerilor şi prelungirea mandatelor actualilor primari, ar putea să pună pe picioare o ciupercărie de false platforme politice, care să deruteze electoratul, iar în momentul votului, alegătorul cu şase imprimate în mână, să se lase ghidat de sfaturile “binevoitoare“ ale activiştilor puterii, orientându-l spre cine anume trebuie să voteze. Dar Puterea mizează şi pe creşterea absentismului şi impunerea voinţei “nucleului dur“, a celor care sunt datori sau şantajaţi de oamenii puterii, pe lângă foarte multele voturi ce vor fi cumpărate sau fraudate. În fine, vă rog să mai reţineţi şi un alt aspect. Ministerul Administraţiei şi Internelor, organizatorul alegerilor ia în calcul pentru alegerile locale populaţia existentă la 1 ianuarie 2012; pentru alegerile parlamentare (simultane cu cele locale!) baza de calcul este populaţia din evidenţa MAI la 31 octombrie 2011. Întrebare: câte buletine de vot se vor tipări… şi de ce oare? Aşadar, curat, murdar, coane Fănică…

Vasile Irod

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL