Cotojman, racolator politic

401

cotojman primar rosia de amaradiaPrim-vicepreşedintele PRM Gorj Gheorghe Bucălăete, l-a acuzat ieri pe primarul din Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, că în loc să se ocupe de treburile localităţii şi de cei aproape 500 localnici şi alţi cetăţeni ce ar putea fi disponibilizaţi, se ocupă de racolarea membrilor PRM spre partidul său, dar şi spre alte partide.

Bucălăete susţine însă că demersul incorect al lui Cotojman nu prea are succes, dar cu toate acestea edilul local insistă. Bucălăete face acuzaţii şi la adresa altor edili ai PDL Gorj. ,,Unii primari de-ai PD-ului în loc să preocupe de problemele cu care se confruntă localitatea respectivă, încearcă şi urmăresc să racoleze şi să depisteze membrii ai altor partide dar în special ai PRM, care au potenţial pentru următoarele alegeri locale. Primarul Liviu Cotojman ştie foarte bine că prin fel de fel de manevre a încercat să forţeze, prin directorii din minerit, unii oameni chiar şi ai PRM să treacă la PDL, UNPR, PP, partide care sunt sateliţi ai PDL. Grav ni s-a părut nouă că el a încercat să forţeze oameni nu numai din localitatea sa ci şi din alte comune vecine cu Roşia de Amaradia şi nu numai”, a afirmat Bucălăete. Edilul ,,portocaliu” a negat acuzaţiile care i s-au adus de liderul PRM, menţinând că încă nu a intrat în campanie electorală şi că el face doar administraţie.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here